Cum e să-ţi petreci o noapte în Casa bântuită a ucigaşului cu toporul din Villisca?


Unii ar putea avea îndoieli în a petrece o noapte într-o casă bântuită, acolo unde nişte oameni au fost omorâţi odată; dar nu şi Eric Whitney, un american din Colorado, care, atunci când a aflat că a câştigat prin tragere la sorţi o noapte de petrecut în Casa Ucigaşului cu Toporul din Villisca (Iowa), a sărit în sus de bucurie.

Pe 9 iunie 1912, Josiah Moore, şi soţia sa, Sarah, precum şi cei patru copii ai săi, Herman, Katherine, Boyd şi Paul, dar şi prietenii lui Katherine (Ina May şi Lena Stillinger), toţi au fost măcelăriţi cu un topor, în mijlocul nopţii, în această casă, aşa cum putem citi pe site-ul oficial http://villiscaiowa.com. Victimele au fost găsite a doua zi de către un vecin. Numeroşi suspecţi au fost anchetaţi, dar, din păcate, niciunul nu a fost condamnat, cazul rămânând nerezolvat până în prezent.

În 1994, Darwin şi Martha Linn au cumpărat casa, pe care au readus-o în starea sa originală din 1992. Soţii Linn au plasat această casă în Registrul Naţional al Locurilor Istorice şi au început să facă turism din ea. Se spune despre casă că ar fi un loc pentru activitate paranormală, ea atrăgând cercetători din domeniul paranormalului din întreaga ţară.

Pentru a comemora 100 de ani de la tragedie, proprietarii casei bântuite au organizat o loterie, în care câştigătorul putea petrece gratuit o noapte în “casa crimei”, împreună cu până la 5 invitaţi. Personajul nostru, Whitney, câştigătorul loteriei, era obişnuit să stea într-o casă bântuită. El şi-l mai luă pe partenerul său de afaceri şi pe fiul acestuia, iar toţi trei petrecură o noapte în Casa Ucigaşului cu Toporului din Villisca.

Noaptea petrecută de cei trei bărbaţi a fost, în general, liniştită, dar totuşi, pe recorderul digital ce a fost pus în funcţiune întreaga noapte, au fost înregistrate câteva sunete ciudate, ca de exemplu ţipătul unor fetiţe.

În plus, Whitney a folosit un dispozitiv pentru măsurarea energiei magnetice. Energia negativă dintr-o încăpere este semnalizată cu ajutorul beculeţului roşu, iar energia pozitivă cu beculeţul verde. Iniţial, lumina era verde, dar în jurul orei 9:45, ea s-a transformat în roşu. Când s-a pus o Biblie deasupra aparatului, acesta s-a transformat din nou în verde; când Biblia a fost luată, s-a aprins iarăşi beculeţul roşu. Interesant e faptul că, familia Moore şi fetele Stillinger, cele care au fost măcelărite în 1912, s-au întors acasă de la biserică în jurul orei 9:45. S-a speculat că criminalul se afla în interiorul casei şi îi aştepta. Pe 10 iunie 2012, în jurul orei 1:30 noaptea, dispozitivul a aprins din nou lumina verde, ceea ce înseamnă că crimele au avut loc între 9:45 seara până în 1:30 noaptea.

Ce ciudat e să-ţi petreci noaptea într-o casă unde au avut loc nişte crime brutale…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO