Profeţia şarpelui cu clopoţei a indienilor Cherokee şi legătura sa misterioasă cu 21 decembrie 2012


Profeţia „Şarpele cu clopoţei” face parte din profeţiile indienilor Cherokee, realizate în anul 1811 de „Charlie” şi de două femei din tribul Cherokee. Aceste profeţii au fost publicate în 1993 în „American Indian Quarterly”. Profeţia „Şarpele cu clopoţei” conţine referinţe la planete şi stele, având similarităţi cu astronomia mayaşă, accentul căzând pe Venus, Jupiter, Orion şi Pleiade. Calendarele lor sunt similare, ambele marcând anul 2012 ca un punct major.

„Şarpele cu clopoţei” pare să fie una din cele 13 constelaţii majore în astronomia Cherokee, iar vârful cozii sale o constituie Pleiadele (o aglomeraţie de 7 stele aflate în constelaţia Taurul). Cea mai strălucitoare stea din Pleiade este Alcion. Pleiadele sunt importante în toate culturile lumii; ele apar pentru prima oară într-un document din China în anul 2357 î.Hr., dar şi în Biblie, în Cartea lui Iov: „El a zidit Carul mare, Raliţa, Pleiadele şi cămările stelelor de miazăzi” (9:9). Din punct de vedere astrologic, Pleiadele aduc lacrimi şi tragedii, ca de exemplu Potopul.

Despre Jupiter, Profeţia „Şarpele cu clopoţei”, spune următoarele: „Atunci când Pământul vede cum degetele vrăjitoarei Spearfinger atinge Jupiter-ul, atunci când inelele şi roţile spun că e sfârşitul veacurilor lui 5, acesta va fi un semn pentru întregul Pământ, care se va trezi din somn.”

În iulie 1994, cometa Shoemaker-Levy 9 a lovit planeta Jupiter cu o extrem de mare putere; peste 15 ani de la acest impact, planeta Jupiter mai e lovită din nou în iulie 2009, lăsând un crater de mărimea Pământului.

Despre Venus, profeţia „Şarpelui cu clopoţei” ne spune că între 2004 şi 2012 va avea loc o aliniere în ceruri, în Constelaţia Şarpelui cu clopoţei. „Este timpul capului dublu cu şarpe. Este timpul când roşul Orionului şi Jupiter-ul sunt împotriva alb-albastrului ale Pleiadelor şi ale lui Venus.”

Pe 4 iunie 2004, a fost tranzitul lui Venus, atunci când Venus-ul a putut fi observat ca un punct negru mişcându-se pe suprafaţa Soarelui. Acesta a fost primul tranzit al acestei planete în peste 120 de ani, fiind în conjuncţie cu Rigel, o stea albastră din constelaţia Orion. Următoul tranzit al planetei Venus a fost pe 6 iunie 2012, cu 2 săptămâni înainte de o eclipsă solară care va avea lor în Pleiade. Ziua în care a avut loc tranzitul lui Venus, planeta Jupiter se afla în Pleiade. Venus-ul şi Soarele s-au aflat iarăşi în conjuncţie cu Rigel, iar planeta Mercur s-a aflat în constelaţia Orion.

Dar Venus şi Jupiter se vor confrunta din nou pe 21 decembrie 2012, aparent în aceeaşi zi în care se sfârşeşte calendarul mayaş de 5.125 de ani…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock