La mică altitudine, în valea Kennet din Wiltshire, în sudul Angliei, se află misteriosul Silbury Hill, cel mai mare gorgan creat de om din Europa şi unul dintre cele mai mari din lume. Este unul dintre siturile preistorice sacre care înconjoară satul Avebury şi conţine un complex de monumente neolitice, printre care un cromleh uriaş (o zonă circulară plată, închisă cu o margine de pământ), cercuri de piatră, aliniamente de piatră şi camere mortuare.
Câţi oameni au lucrat la această construcţie monumentală?
Impunătoarea structură de pământ de la Silbury Hill are o înălţime de 40 m, vârful plat are o întindere de 30 m, iar diametrul la bază are 167 m. Şanţul lat de aproximativ 40 m care înconjoară Silbury a fost sursa principală a materialului din care este alcătuită movila, aproximativ 248 000 m3 de calcar şi pământ. S-a estimat că, pentru construcţia monumentului, a fost nevoie de efortul a 1 500-2 000 de oameni care să lucreze vreme de un an, 300-400 de oameni care să lucreze peste cinci ani sau 60-80 de oameni care să lucreze vreme de mai bine de 25 de ani. Cu totul, 4-6 milioane de ore de muncă, deşi unii au sugerat chiar 18 milioane de ore.
Datorită dimensiunilor sale, Silbury a fost adesea comparat cu Marea Piramidă din Egipt, care este oarecum contemporană construcţiei uriaşe din Anglia. Prin recenta datare cu Carbon 14 a unui fragment de târnăcop din corn de cerb, se pare că Silbury a ajuns la forma finală între anii 2490-2340 î.Hr.
Silbury Hill, construit în trei etape
Dar care a fost scopul unei asemenea lucrări uriaşe, care a implicat organizare şi mână de lucru extraordinare? În momentul de faţă nu există un consens printre arheologi cu privire la numărul fazelor de construcţie ale movilei de la Silbury, deşi se ştie că cei care au ridicat-o au folosit unelte de piatră, os, lemn şi corn de cerb.
Richard Atkinson, care a excavat movila la sfârşitul anilor ’60, a emis teoria a trei faze separate. În prima dintre fazele lui Atkinson (Silbury I), datată în jur de 2700 î.Hr., lucrarea a constat dintr-o movilă joasă, din prundiş, acoperită cu straturi alternative de calcar, pietriş şi turbă, având aprximativ 6 m în înălţime şi un diametru de circa 40 m. Atkinson era de părere că faza Silbury II a început aproximativ 200 de ani mai târziu şi a constat dintr-o movilă mult mai mare, construită peste Silbury I. În această fază, lucrarea avea diametrul la bază de aproximativ 80 m, iar înălţimea de 22 m. Silbury III a reprezentat faza finală a movilei, fiind practic lucrarea pe care o vedem astăzi. Atkinson considera că structura Silbury III a fost alcătuită din straturi de calcar, dintre care doar primele două de sus pot fi văzute astăzi. Fiecare dintre aceste trepte orizontale era înclinată spre interior, la un unghi de 60 de grade, pentru a conferi stabilitate monumentului. Straturile au fost apoi umplute cu pământ, probabil din şanţul de la baza movilei.
În ciuda teoriei celor trei faze a lui Atkinson, ultimele dovezi în urma cercetărilor de la Silbury au evidenţiat posibilitatea unei singure faze de construcţie a sitului. Doar evaluarea completă a monumentului va rezolva această dilemă.
Expediţii pentru dezlegarea misterului de la Silbury Hill
În încercarea de a dezlega misterul de la Silbury Hill, au avut loc trei săpături de proporţii. Prima a fost condusă de ducele de Northumberland în 1776, acesta angajând o echipă de mineri din Cornish pentru a săpa din vârful movilei. Cu toate acestea, nu au găsit nimic notabil, iar muncitorii nu au umplut bine găurile produse, ceea ce a dus la prăbuşirea parţială a vârfului movilei în 2000.
Anticarul Dean Merewether a supravegheat săparea unui tunel dintr-o latură a movilei până în inima acesteia, în 1849, dar nu a reuşit să aducă prea multă lumină asupra funcţiei sitului de la Silbury Hill.
Săpăturile enigmaticei movile, efectuate de profesorul Richard Atkinson, sponsorizate de BBC şi desfăşurate între anii 1968-1970, sunt cele mai cuprinzătoare investigaţii ale sitului de până acum. Unul dintre cele trei şanţuri ale lui Atkinson a urmat tunelul creat de Merewether, dar nu au existat descoperiri senzaţionale. De fapt, au fost găsite puţine artefacte, niciun mormânt şi niciun indiciu privind funcţia structurii. Cu toate acestea, în urma lucrărilor asupra sitului, Atkinson a reuşit să-şi elaboreze teoria cu privire la felul în care a fost construită movila. Săpăturile lui Atkinson au scos la iveală, de asemenea, mărturii considerabile despre mediu, printre care prezenţa furnicilor zburătoare în stratul de turbă al construcţiei, dovadă ce a fost folosită pentru a sugera că lucrul la această movilă a fost început în luna august, care coincide – conform unora – cu festivalul celtic Lughnasadh sau Lammas. Chiar dacă Silbury a fost construit cu 2 000 de ani înainte, există dovezi ale culturii celtice în Britania.
Silbury Hill, movila mortuară a unui rege britanic?
Cu toate că majoritatea arheologilor nu ştiu să explice funcţiile movilei de la Silbury Hill, teorii au existat din plin în cei 300 de ani de investigaţii asupra sitului. Credinţa cercetătorilor din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea a fost că lucrarea reprezenta movila mortuară a unui rege britanic antic. De fapt, localnicii sugerează că dealul este locul de odihnă al unui rege necunoscut Sil (sau Zel) ori că ar conţine statuia în mărime naturală a lui Sil stând pe un cal de aur.
Silbury Hill, creaţia diavolului?
O altă legendă sugerează că diavolul era gata să arunce un şorţ plin cu pământ asupra oraşului învecinat Marlborough, dar a fost obligat să-l arunce la Silbury prin magia preoţilor din Avebury, aflat în vecinătate. Deşi folclorul conţine adesea o fărâmă de adevăr, nicio rămăşiţă umană nu a fost vreodată descoperită în urma săpăturilor, deşi, trebuie să recunoaştem, nu întreaga structură a fost investigată.
O sursă de energie pentru navele extraterestre?
Alte teorii sugerează că partea plată a vârfului de la Silbury a funcţionat drept platformă pentru sacrificiile druizilor sau că structura era un Templu al lui Mercur, un cadran solar uriaş, un observator astronomic, o reprezentare simbolică a Zeiţei Mamă, o sursă de energie pentru navele spaţiale extraterestre sau un centru pentru întâlniri şi procese. De fapt, cândva aveau loc târguri în vârful Silbury Hill, dar asta se întâmpla în secolul al XVIII-lea.
Spirala pentru procesiunile ritualice
O trăsătură a masivei construcţii, care pare să indice o funcţie ritualică, o reprezintă o posibilă cărare spiralată care duce spre vârful construcţiei. O nouă teorie (a cărei probă a fost scoasă la iveală de o evaluare seismică tridimensională din 2001) contrazice ipoteza lui Richard Atkinson referitoare la construirea în straturi, sugerând că acestea ar putea fi o spirală. Această spirală ar fi avut un dublu scop: rută de acces până în vârf, în timpul construirii, şi drum până în vârf pentru procesiunile ritualice. Această idee s-ar potrivi cu răspândirea motivului spiralei în arta neolitică, după cum se poate vedea, de exemplu, la templul/mormântul de la Newgrange, din Irlanda.
Faptul că movila a avut o anumită semnificaţie religioasă este confirmat de aşezarea în cadrul complexului de monumente rituale, funerare şi ceremoniale din zona din jurul localităţii Avebury, care, la rândul ei, este situată la doar 32 km nord de monumentul Stonehenge, oarecum contemporan. Şanţul uriaş care înconjoară Silbury, probabil cândva umplut cu apă în mod intenţionat, poate reprezenta o nouă dovadă a funcţiei ritualice.
De ce a fost amplasat monumentul în vale?
Situl monumentului Silbury este, de asemenea, interesant. Când a fost construit iniţial, Silbury Hill era probabil o minunată structură albă înconjurată de un şanţ cu apă strălucitoare. Cu toate acestea, în loc să amplaseze o asemenea structură impresionantă pe un deal de unde putea fi văzută pe o distanţă de mulţi kilometri de jur împrejur, constructorii au amplasat Silbury într-o vale, astfel că abia se ridică deasupra orizontului şi este aproape invizibilă dinspre monumentele aflate în vecinătate. Poate acest lucru indică faptul că pământul pe care a fost ridicată structura a fost la fel de important ca şi clădirea însăşi, cu toate că amplasarea sa la altitudine mică îi evidenţiază dimensiunile uriaşe.
Silbury Hill, un loc sacru
În mod ciudat, Silbury Hill pare să-şi fi menţinut importanţa ca loc sacru multă vreme după ce a fost construit. Săpăturile au scos la iveală multe elemente romane, printre care o platformă ritualică ce străpunge movila, peste 100 de monede romane în şanţul înconjurător şi multe puţuri şi fântâni romane. Pe dealul din preajmă, Waden Hill, a fost descoperită o aşezare romano-britanică, ceea ce sugerează (împreună cu descoperirile de la Silbury Hill) că Silbury era încă un loc sacru în perioada romană.
Atracţia religioasă a Silbury pare să fi continuat în Evul Mediu, după cum o sugerează descoperirile: vase de lut, ţăruşi de fier, un vârf de suliţă din fier şi o monedă a regelui Ethelred al II-lea (datând din anul 1010 d.Hr.).
Orice ar fi, Silbury Hill îi păstrează fascinaţia până în zilele noastre.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
