Craniul de la Broken Hill, craniul cu o vechime de 1 milion de ani, străpuns de un glonte


La marele muzeu londonez „British Museum” a fost primit în anul 1921 un craniu de hominid, care a fost găsit în Rodezia (actualul stat african Zambia), împreună cu alte fosile umane; acestea au fost descoperite cu ocazia decopertărilor executate la o mină pentru extragerea minereului de zinc. După locul unde a fost găsită. într-o primă instanţă principala piesă a fost „botezată” cu numele de „craniul de la Broken Hill” sau „craniul Kabwe”; studiat pe îndelete de paleontologi, aceştia l-au introdus ulterior în clasificarea specifică sub denumirea de „omul din Rodezia” şi chiar de „neanderthal-ul african”.

Dar spre tulburarea cercetătorilor de specialitate, craniul prezenta pe oasele parietale, două mici găuri rotunde, diametral opuse, situate la acelaşi nivel; era evident faptul că „ceva” a străbătut craniul fiinţei respective, intrând pe o parte şi ieşind pe cealaltă parte. Dar acest „ceva” a avut un diametru mic şi o viteză foarte mare, nefiind antrenate aşchii din oasele laterale; nu putea fi vorba deci de o săgeată. Ce armă, sau ce proiectil a putut fi oare?

Cu ani în urmă, profesorul Mair din Berlin cât şi unii cercetători neconformişti şi-au exprimat o opinie şocantă: oasele craniului au fost străbătute de un glonte! Dar din studierea craniului, vârsta stabilită de paleontologi pentru fiinţa respectivă a fost de ordinul a 1 milion de ani! Cine putea să dispună însă acum un milion de ani în urmă de arme moderne, aici, pe Pământ? O interpretare mai recentă, poate mai puţin autorizată, a atribuit găurile respective unei arme de tip laser, imaginând un gest de” apărare a unui vizitator extraterestru, care poate că a fost surprins şi atacat de acel „animal” de pe o planetă sălbatică…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.