Ştefan cel Mare a fost călugăr? De ce a fost atunci înmormântat asemenea unui monah?

Stefan cel Mare 20Citeam în cartea lui Silviu Dragomir “Istorii neelucidate” o ipoteză senzaţională: şi anume aceea că Ştefan cel Mare s-ar fi călugărit înainte de moarte. Să-i vedem împreună argumentele sale.

Deschiderea mormintelor voievodale de la Mănăstirea Putna (unde se află îngropat şi Ştefan cel Mare) a ridicat de-a lungul timpului o serie de întrebări-capcană asupra cărora istoricii nu s-au pronunţat sau, mai curând, au evitat să se pronunţe. Asta fiindcă sub privirile înmărmurite ale asistenţei copleşite de emoţia momentului, cripta marelui voievod – părintele Moldovei – a revelat osemintele acestuia depuse… fără sicriu, pe treisprezece bare transversale, din fier, iar craniul aşezat pe un căpătâi din cărămizi, special întocmit pentru o astfel de sprijinire. Înfăşurarea cadavrului într-o mantie, fie ea „confecţionată dintr-o stofă grea şi bogată “, ne conduce -fără să vrem – la gândul că s-au păstrat întocmai unele ritualuri din înmormântarea călugărilor isihaşti.

Mihai Eminescu ştia că Ştefan cel Mare a fost călugăr?

Mihai Eminescu are în câteva din poeziile sale unele inserţii cu versuri populare preluate practic fără nicio prelucrare. Printre ele, în prima parte din Doina, piesă publicată la 1 iunie 1883 în Convorbiri Literare, marele poet practică o invocatio având o rezonanţă cel puţin curioasă, ridicând unele neliniştitoare întrebări:

“Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, Noaptea ‘ntreagă…”

Pe deasupra versurilor, plutesc parcă – totuşi – unele nelămuriri, unele întrebări din care încolţesc mereu altele şi altele… De ce oare Vodă Ştefan trebuia să lase arhimandritului toată grija schitului? De ce tocmai el, marele voievod, trebuia să lase grija sfinţilor în sama părinţilor? Avea cumva el un rol monahal în respectiva mănăstire? Făcea parte cumva el, domnitorul, din cinul monahal deservent al Mănăstirii Putna?

Cine se va grăbi să zâmbească subţire şi atoateştiutor, liniştindu-ne că aici avem de-a face doar cu simple metafore, ar trebui să ştie că în folclorul nostru metaforele servesc întotdeauna numai unor idei majore -, şi că poporul român nu se joacă în poezia sa, oricum şi oriunde cu aprecieri, constatări şi, mai ales, cu figurile de stil precum metafora. Iar tot ca o mare curiozitate apare şi acea omitere a trecerii datelor de deces ale voievodului. Fapt pe care nu l-am mai întâlnit pe alte cruci sau morminte.

Cum se înmormântează un domnitor român?

Este îndeobşte cunoscut faptul că la noi, românii, datinele de la naştere, nuntă, dar mai cu deosebire datinele de la moarte sunt cele mai bine şi riguros păstrate. Să vedem cum era înmormântat domnitorul Matei Basarab:

“Vodă zăcea pe o masă, cu faţa descoperită, cum era obiceiul. Era îmbrăcat cu haine regale, de scump brocard, blăniţe cu samur de mare preţ, şi cu nasturi de aur şi de argint poleit. Avea pe cap un preţios calpac de samur. Îl acoperea peste tot, de la cap până la picioare, un fel de giulgiu de satin alb, pe care era zugrăvită o cruce de aur… Patriarhul îl tămâie şi recită Rugăciunea morţilor; şi celelalte; apoi însoţit de noi, cadavrul fiind depus în sicriu, fu transportat în curte, sub pavilion… Mortul fusese aşezat într-un sicriu împodobit ca al unui rege…”

mormantul lui Stefan cel MareDe ce Ştefan cel Mare n-avea sicriu?

Cunoscut este faptul că ritualurile de înmormântare se păstrează minuţios aceleaşi pentru lungi perioade de timp, iar dacă Matei Basarab a fost depus „într-un sicriu împodobit ca al unui rege” şi „înveşmântat cu haine regale”, înmormântarea lui Ştefan cel Mare trebuia să se desfăşoare nu neapărat cu pompă mai mare, dar îmbrăcămintea şi sicriul era imperios destul de normal să fi fost măcar pe măsura rangului şi a preţuirii avute în viaţă.

Ei bine, din mormintele domneşti de la Putna, voievodul Ştefan cel Mare nu avea sicriu şi fusese înmormântat doar într-o mantie! Până şi Ştefăniţă-Vodă, fiu al lui Bogdan şi nepotul lui Ştefan, era înmormântat în sicriu, deşi – la fel de curios – şi acesta era înmormântat în „odăjdiile celui mai înalt cin călugăresc”.

Dezgroparea lui Ştefan cel Mare din 1856

În 1856 are loc dezgroparea mormântului lui Ştefan cel Mare. Să cităm din raportul original:

“În mormântul lui Ştefan cel Mare, rămăşiţele pământeşti ale slăvitului erou au fost găsite fără sicriu, aşezate tot pe 13 bare de fier, dispuse transversal şi tot cu căpătâi din cărămizi zidite în zona craniului. Tigva se rostogolise de pe acest căpătâi, aflându-se orientată cu orbitele către apus. Comisia a constatat că osul frontal se afla păstrat cel mai bine şi că statura voievodului era într-adevăr scundă, aşa cum o descrie Grigore Ureche. Mantia sa este confecţionată dintr-o “stofă grea şi bogată”, având o cruce de aur brodată în dreptul pieptului “care nu se prăbuşise în sine”. Alte obiecte preţioase nu s-au găsit în mormântul lui Ştefan cel Mare, deoarece, cum bine ştim acum, ele fuseseră ridicate cu prilejul deschiderii anterioare, din februarie 1758, fapt constatat la vremea sa şi de comisia austriacă prin mijlocirea aceleiaşi scrisori a lui Iacov Putneanul, citată deja”.

În curtea bisericii din Densuş – cu siguranţă anterioară secolului al X-lea – a fost descoperit un mormânt ce conţinea un schelet înhumat numai în rasă şi fără sicriu, iar mortul având capul sprijinit doar pe o simplă lespede! Este probabil ca lăcaşul să fi aparţinut la un moment dat unei mănăstiri. În orice caz, situaţia acesta i-a stârnit marelui istoric Nicolae Iorga remarca făcută la obiect, anume că îngroparea a avut loc „asemeni vechilor călugări”. La fel era şi Ştefan cel Mare…S-a călugărit oare marele nostru voievod?


 

 

Articole inrudite


 
loading...