Bătălie, în toată regula, la „Junimea” pentru limba română

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Asociația dorea să-și creeze o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor; ea a câștigat noi membri, s-a îngrijit de formarea noilor generații și a purtat polemici colective.

În ceea ce priveşte limba română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Junimea erau două curente lingvistice. Primul era curentul dominant al domnului Maiorescu, care era de părere ca limba să fie scrisă ţinându-se seama de influenţa culturii noi, recent căpătată, limba Convorbirilor şi a tuturor literaţilor buni. Era aproape limba pe care o vorbim și scriem astăzi, cu neologismele ei. Mai exista şi un curent lingvistic minor, „curentul celor trei români”, care voiau să reînvie limba scrisă în veacul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, limba folosită de poeţii Conachi, Beldiman, precum şi de scriitorii Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri înainte de 1858, neadmiţând niciun neologism, dacă exista un cuvânt românesc sau romanizat.

Un adept al curentului „limbii române pure”, fără neologisme, a fost Alexandru Lambrior (1845-1883) – filolog și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române. El era partizanul „şcolii clasice”, adică el voia ca noi să scriem limba pe care poporul o vorbea şi pe care o cultivaseră poeţii şi scriitorii din veacul al XVIII-lea şi de la începutul veacului al XIX-lea.

Însă, la o şedinţă a Junimii, Lambrior fu certat de adepţii neologismelor. Astfel, Iacob Negruzzi îi reproşă următoarele: „Bine, Lambrior, dumneata ai lucruri minunat de bune, dar prea mergi departe cu limba veche; adică de ce nu zici „traducător” şi zici „tălmăcitor””. Pogor spuse şi el următoarele: „În definitiv, ce voieşti, Lambrior? Voieşti să ne întoarcem la limba de acum 100 de ani?”

La care Lambrior răspunde: „Nu voiesc deloc! Voiesc ca să vorbim o limbă curată, şi nu una stâlcită şi schimonosită ca cea de astăzi. Când am cuvântul „noroc”, de ce să întrebuințez pe acela de „fortună”, când am cuvântul „prieten”, de ce să-l înlocuiesc cu acela de „amic”, când am „dragoste”, de ce-mi trebuie cuvântul „amor”, când am cuvântul „dar”, pentru ce să-l introduc pe „cadou”?”

Lambrior continuă: „De ce „madame” în loc de „doamnă”? Iată ce caraghios iese ca limbă. Mă adresez cuiva şi-i zic: „Să spui doamnei închinăciuni”. „Doamna” este un substantiv femenin şi are terminația feminină. Ia să vedeţi cum iese cuvântul „madame” în loc de doamnă: „Să spui lui madame X închinăciuni”. Prin urmare iată un cuvânt feminin care în româneşte are articolul ca substantivele bărbăteşti. Tot aşa şi cu cuvintele Marie, Sofie. „Să spui lui Marie”, „să spui lui Sofie”, etc.”

Tot Lambrior a mai spus: „Sunt contra arhaismelor şi a construcţiilor arhaice. Nu sunt pentru limba zicătorilor şi a proverbelor, nu sunt pentru inversiunile ce le găsim la cronicari, dar sunt pentru orice formă, care astăzi încă se poate întrebuința şi sunt contra chiar alungării cuvintelor slavone, de care sunt legate idei şi cu care s-a format fraze plastice, reprezentând în limbă nuanţe de idei”.

Negruzzi îl întreabă: „Eşti pentru cuvântul „nădejde” şi „a nădăjdui”? Mie mi se par prea ruseşti; părăseşte-le, Lambrior”.

Lambrior răspunse: „Ba nu le părăsesc deloc! Fiindcă dacă le părăsesc înseamnă că trebuie să părăsesc nişte expresii foarte frumoase. Pot zice eu „A trage speranță?” pe când zic perfect „a trage nădejde”. Apoi, am pierde frumoasa zicătoare „Cumintele făgăduieşte şi nebunul trage nădejde”.

Un junimist îl întrebă pe Lambrior: „Cuvântul „vreme” în loc de „timp” trebuie să rămână?”

La care Lambrior răspunse cu vivacitate: „Din cuvântul „vreme” avem „devreme” şi diminutivul „devremior”. Se poate ceva mai grațios?”

Evident însă că teoria lui Lambrior, cu o limbă curată românească, era exagerată; el nu voia să ţină seama de influența irezistibilă a culturii noi, care vrând-nevrând lasă urme în limbă, în ciuda regulilor şi chiar a naturii limbii.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.