Asasinarea mişelească de către legionari a lui I.G. Duca, prim-ministrul ţării

Duca devine prim-ministru dacă va desfiinţa Garda de Fier

În noiembrie 1933, cercurile conducătoare din Franţa, care deţineau poziţii însemnate în economia românească, au început să exercite şi o influenţă politică tot mai puternică, care a culminat prin aducerea la putere a unui guvern naţional-liberal, în frunte cu I. G. Duca. Fără îndoială că acesta era perfect conştient de pericolul la care se expunea, asumându-şi o asemenea sarcină. Garda de Fier arătase, în repetate rânduri, felul în care înţelegea să-şi rezolve diferendele cu adversarii. Or, I. G. Duca era un adversar convins al legionarilor. Iată, de exemplu, cum relatează C. Argetoianu discuţia avută cu I. G. Duca, la 16 noiembrie 1933: „Duca mi-a spus că prima lui datorie este defiinţarea Gărzii de Fier şi că o va face cu prilejul alegerilor. Nu va lăsa Garda să candideze. Probabil că o va dizolva, în ultima zi a depunerii candidaturilor, ca să împiedice pe gardişti să candideze pe liste camuflate… Mi-am permis să observ că comite o nouă greşeală… Duca s-a uitat lung la mine:
— Ştiu, Argetoianu… dar nu pot să fac altfel. Mi s-a pus această condiţie sine qua non, şi e singura care mi s-a pus. Am primit-o”.

Condiţia i-o pusese Titulescu, dar şi convingerile sale potrivnice legionarilor, conturate cu ani în urmă. Despre această condiţie sine qua non, cu siguranţă că au aflat, prin serviciile lor de spionaj, şi conducătorii hitlerişti de la Berlin, iar Codreanu era felicitat de aceştia „pentru gândul clar privind trădătorul”, adică pentru hotărârea luată de gardişti de a-l suprima pe Duca. Ce a urmat se cunoaşte. Condiţia pe  care  Occidentul, prin intermediul lui Nicolae Titulescu, i-o pusese lui I. G. Duca, dar şi convingerile sale politice potrivnice legionarilor erau de mult conturate în mintea marelui om de stat român. Duca manifestase, pe faţă, încă din 1924, înainte de guvernarea liberală, după asasinarea prefectului de Iaşi – Manciu, o aversiune faţă de legionari. Atunci, ca ministru de Interne, cerea să fie înăbuşite în faşă asemenea barbarii, care puteau duce, mai târziu, la dezastre pentru ţară.

Incidente violente în ţară cu ocazia alegerilor din 1933

În alegerile din decembrie 1933, Garda de Fier, care între timp adoptase definitiv acest nume, depune liste în majoritatea judeţelor ţării şi începe să desfăşoare o propagandă neobişnuit de intensă, servindu-se de metode violente şi dând naştere la incidente sângeroase. Legionarii, în frunte cu Codreanu, s-au gândit că vinovaţi de evenimentele politice se fac o serie de personalităţi, precum Nicolae  Titulescu,  I.G. Duca, Nicolae  Iorga, Virgil Madgearu şi mulţi alţii, care îngroşau o listă neagră. Ameninţările cu moartea şi hotărârea de a traduce în fapt aceste ameninţări erau, de asemenea, foarte frecvente. În astfel de condiţii, conflictele politice tindeau să alunece pe panta unui război civil, şi acest lucru nu putea fi acceptat, căci risca să tulbure liniştea şi ordinea ţării.

La 9 decembrie 1933, guvernul Duca dispune dizolvarea Gărzii de Fier

Pentru a pune o stavilă curentului dăunător, guvernul Duca, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri, din 9 decembrie 1933, dispune dizolvarea Gărzii de Fier, pe motiv că această organizaţie activează contrar ordinii legale, prin violenţă şi teroare, pentru schimbarea aşezărilor constituţionale şi a stărilor consfinţite; prin aceea că preconizează ruperea legăturilor cu toate ţările democratice şi intrarea României în sfera de influenţă a statelor cu regim naţionalist de extremă dreaptă. Conducătorii mişcării legionare reacţionează imediat şi îi scriu primului-ministru I. G. Duca: „D-ta şi Titulescu v-aţi iscălit moartea.”

Privitor la interzicerea Gărzii de Fier, doamna Duca îşi aminteşte: „înainte de alegerile din decembrie, soţul meu a avut o lungă convorbire cu Nicolae Titulescu pentru definitivarea proiectului de hotărâre, privind interzicerea Gărzii de Fier. A venit acasă destul de frământat. Nu mi-a dat amănunte, aşa era el, nu vorbea mult. Colaboratorii săi mi-au redat însă exact cele spuse la ieşirea din cabinetul lui Titulescu: «Am semnat, fiindcă era nevoie pentru ţară ca să semnăm, dar eu mă aştept la orice»”.

Conflictul dintre rege şi liberali

Condamnarea la moarte a lui I, G. Duca de către legionari se înscrie într-un context politic al vremii mult mai complex, la care regele Carol al II-lea îşi avea partea sa de vină. Legionarii profitau de faptul că avuseseră loc, în repetate rânduri, ciocniri înverşunate între Partidul Naţional-Liberal şi I. G. Duca, pe de o parte, şi regele Carol al II-lea, pe de altă parte. Să nu uităm că în 1926, Partidul Liberal care guverna ţara, l-a exclus, prin votul Parlamentului pe rege de la succesiunea tronului, întrucât încă de pe atunci monarhul manifesta înclinări dictatoriale. Liberalii îşi doreau, mai mult ca oricând, să-şi asigure guvernarea nestânjenită a ţării, în baza propriului lor program şi, bineînţeles, în folosul lor.

I.G. Duca despre Carol al II-lea: „Mai bine îmi tai mâna dreaptă, decât să colaborez cu acest aventurier”

Când, în 1930, Carol a revenit în ţară şi a luat tronul, I. G. Duca a rostit la sediul Partidului Naţional-Liberal un discurs cu caracter antiregal, spunând printre altele: „Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier.”

Conflictul cu Carol, care înţelegea să domine nestânjenit viaţa politică şi economică a ţării, a determinat ca Partidul Naţional-Liberal să fie vizat de rege pentru a fi slăbit şi scos de pe arena politică. Totodată, se urmărea ca lui I. G. Duca să i se aplice o lecţie care să-l facă să regrete ostilitatea manifestată, cu diverse prilejuri, împotriva tronului.

Liderul legionarilor, ascuns printre cunoscuţii regelui

Cât îl priveşte pe C. Z. Codreanu, acesta îşi făcuse o serie de calcule: dizolvarea partidului său ar fi atras după sine – conform opiniei sale – propagandă în favoarea prigoanei şi martirajului legionarilor. În plus, el a decis executarea lui I. G. Duca, operaţiune încredinţată la trei legionari fanatici. Pentru a şterge urmele care conduceau către el, C. Z. Codreanu şi-a găsit adăpost într-o serie de ascunzători. Astfel, un timp a stat ascuns în casa generalului Cantacuzino-Grănicerul, din Capitală. Fiind descoperit, a fost prevenit de Puiu Dumitrescu, secretarul particular al regelui, şi a reuşit să dispară. Este semnificativ faptul că el s-a făcut nevăzut cu circa 2-3 ore mai înainte de miezul nopţii de 9 decembrie, dată când a fost hotărâtă interzicerea Gărzii de Fier. Şi-a găsit adăpost la doamna Crăciunescu, verişoara  Elenei Lupescu, amanta regelui.

Codreanu îşi găsise azil la un duşman al mişcării legionare? Greu de spus, căci regele cochetase o vreme cu Garda de Fier. După puţin timp, se va muta cu domiciliul clandestin în vila colonelului Gabriel Marinescu, om de încredere al regelui, instalat, la venirea pe tron a lui Carol, ca prefect al Poliţiei Capitalei. Iată un aspect ce revine istoricilor şi anume, duplicitatea camarilei regale, oscilaţiile şi cochetăriile politice, extrem de primejdioase pentru ţară. Odată aflat la adăpost, C. Z. Codreanu îşi conducea Legiunea prin generalul Zizi Cantacuzino, punând la cale, până în cele mai mici detalii, planul de acţiune pentru uciderea primului-ministru.

Ordinul de asasinare al primului ministru a venit de la C.Z. Codreanu?

Aşa cum s-a discutat în repetate rânduri, mişcarea legionară era o organizaţie anarhică, compusă din mai multe fracţiuni, în ciuda principiului ei organizatoric de tip piramidă, caracteristic societăţilor secrete. S-a pus problema, la un moment dat, de către istorici, cum şi cine l-a asasinat pe I. G. Duca? Cine se afla la capătul firelor complotului? Oare conducerea Gărzii de Fier, respectiv C. Z. Codreanu, era iniţiatorul şi ordonatorul asasinatului, sau nu cumva el şi-a asumat un act săvârşit de unii legionari anarhici, scăpaţi de sub control? Răspunsul pare să fie unul cert şi indubitabil: ordinul de lichidare fizică a lui I. G. Duca a pornit de la Codreanu, căruia îi trimisese, mai înainte, o serie de scrisori de ameninţare cu moartea, la fel cum făcuseră şi alţi comandanţi legionari, inclusiv Zizi Cantacuzino, care, de altfel, era chiar rudă cu Duca.

C.Z. Codreanu îi trimetea scrisori de ameninţare cu moartea lui I.G. Duca

Din ascunzătoarea sa – la una din rudele Elenei Lupescu, domnişoara Crăciunescu – Codreanu trimite, spre publicare, o scrisoare, prin care ameninţă cu exterminarea, guvernul, pe I. G. Duca,  pe Nicolae  Titulescu, iar pentru a salva aparenţele îl menţionează şi pe Gabriel Marinescu, colaborator apropiat al lui Carol, sub a cărui oblăduire se afla. Astfel, într-o discuţie cu doi colaboratori apropiaţi, Codreanu vorbea, în ajunul asasinării lui Duca, de „unitatea de măsură -mormântul” şi de „200 de morminte necesare biruinţei”.

Un prim atentat, explozia unei bombe, a dat greş

Iată ce declara doamna Duca: „Până şi vărul lui Jean (Ion G. Duca), generalul Zizi Cantacuzino, devenit ad-hoc şef printre legionari, îl ameninţa cu moartea. Casei noastre – situată pe strada Cometei – îi dădeau târcoale tot felul de suspecţi şi, ciudat…, paza care trebuia să fie asigurată prin Ministerul de Interne, era ca şi inexistentă. Oficial, au fost repartizaţi doi sergenţi pentru securitatea casei primului-ministru. Nu ştiu cum se făcea, dar niciodată nu se aflau la posturile lor. Ministrul de Interne, Inculeţ – omul regelui – care, cu greu, a fost primit de Duca în guvern, ştia multe. Spre a fi mai limpede, vă mai amintesc un fapt. Nu cu mult timp înainte de asasinat, urma să mergem la o recepţie, trecând pe la Şosea. Autorităţile ştiau ora precisă. Deoarece Jean a vrut să ne abatem câteva minute pentru o scurtă convorbire cu o familie prietenă, trecerea pe la Şosea s-a făcut puţin mai târziu. Între timp, a avut loc o puternică explozie a unei bombe care, atinsă de automobil, urma să ducă la uciderea primului-ministru”.

Duca, resemnat că va fi ucis

Şi, mai departe: „Ameninţările legionarilor adresate soţului meu erau zilnice, din momentul în care activitatea Gărzii de Fier a fost interzisă. La telefon, prin scrisori ale căror rânduri cuprindeau expresii pe care nu le pot pronunţa, primul-ministru era somat să demisioneze, era ameninţat că va fi ucis, că familia îi va fi supusă torturilor. […] Unii colaboratori ai săi, cărora le arăta scrisorile de ameninţare, mereu mai insolente, i-au amintit proverbul «câinele care latră nu muşcă», la care dânsul le-a răspuns: «Vă înşelaţi, domnilor, aceasta se va termina cu sânge».

I.G. Duca trebuia să fie asasinat pe 27 decembrie 1933, dar n-a fost să fie atunci…

Coechipierii morţii s-au întrunit în casa generalului Zizi Cantacuzino şi au pus la punct, în cele mai mici detalii, planul de bătaie, fiind binecuvântaţi de un preot legionar, care a oficiat o slujbă religioasă şi i-a împărtăşit pentru ca „Domnul să-i ajute în acţiune”. Ceea ce a urmat are o izbitoare asemănare cu o acţiune regizată până în cele mai mici amănunte.
În ziua de 27 decembrie, s-a hotărât suprimarea lui Duca, după plecarea lui de la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Dar, spre ghinionul atentatorilor şi norocul lui Duca, care, din nefericire, avea să fie de scurtă durată, maşina ce-l transporta s-a îndreptat în altă direcţie şi încercarea de atentat a eşuat.

I.G. Duca, chemat de rege la Sinaia pe 29 decembrie 1933

Doamna Duca precizează: „…a fost chemat la Sinaia de către rege. A plecat în jurul orei 9 dimineaţa. Vagonul cu care călătorea nu avea nicio măsură de pază. Doar agentul însoţitor. Ce s-a întâmplat se ştie, din presă, de la proces, de la martorii oculari. Seara îl aşteptam să se reîntoarcă – aşa după cum îmi spusese. De altfel, cu câteva minute înainte de a ajunge la gară, mi-a telefonat întrebându-mă ce fac, cum mă simt şi răspunzându-i că îl aştept, l-am întrebat când vine, la care mi-a răspuns: «Acum plec». Au fost ultimele cuvinte ale sale”.

Duca trebuia să fie omorât la sosirea în gara Sinaia

Conducerea Gărzii îl urmărea, pas cu pas, pe Duca şi era perfect informată de deplasările acestuia, nefiind excluse disfuncţionalităţi din partea autorităţilor. Audienţa la rege, la Sinaia, în ziua de 29 decembrie, a fost aleasă ca un prilej nimerit pentru îndeplinirea asasinatului. Însărcinaţi cu comiterea atentatului au fost legionarii Constantinescu, Belimace şi Caranica, iar pentru garanţia reuşitei fusese adăugat conducătorul gardist Virgil Ionescu. Ei purtau asupra lor un adevărat arsenal al morţii: revolvere „St. Etienne”, de calibrul 8 mm, un revolver semiautomat de 11 mm şi 17 petarde care, când explodau, făceau un zgomot asurzitor, ca de obuz. Locul ales -gara Sinaia; momentul – reîntoarcerea lui Duca către Bucureşti.

„Am vrut să-l omorâm la sosire”, a declarat, la proces, Constantinescu. A fost împiedicat nu atât de paza premierului, cât mai ales de faptul că era însoţit de o serie de oameni politici, precum Dinu Brătianu.

Momentul crimei, pas cu pas

Atentatorii au decis să-şi pună planul în aplicare, la revenirea lui Duca de la palat şi au ales, ca loc de execuţie, gara din Sinaia, mai precis, peronul. În intervalul cât primul-ministru se afla în audienţă la rege, atentatorii au luat masa la un restaurant situat în faţa hotelului„Palace”, după care au coborât scările în gara Sinaia, ocupându-şi locurile pe peron. Caranica avea fixat locul din partea de Nord a staţiei, Nichi Constantinescu la mijloc, imediat în dreapta uşii principale, adăpostindu-se într-o nişă din perete, iar Belimace s-a postat în partea de Sud a staţiei, unde se afla de fapt garat vagonul ministerial, cam în dreptul gării regale.

Întrevederea de la Palatul Peleş cu regele a durat între orele 16-18. Primul-ministru urma să revină în Capitală, la orele 9 şi 15 minute seara, tot cu trenul, vagonul ministerial fiind ataşat la acesta. Dar trenul, care venea din direcţia Braşov, a avut o întârziere de circa 50 de minute şi primul-ministru a fost încunostiintat de aceasta pe când se afla la castel, încât şi-a întârziat venirea la gară, unde a ajuns la 10 fără 5 minute.

Cei 8 poliţişti ce trebuiau să-i asigure securitatea premierului, nu erau la locul atentatului!

Automobilul a intrat pe peronul din faţa gării şi a oprit, nu în dreptul vagonului ministerial, cum ar fi fost normal, ci ceva mai departe, astfel încât, pentru a putea ajunge la vagon, Duca a fost nevoit să parcurgă întreg peronul gării. Era o situaţie care uşura întreprinderea atentatorilor, oferindu-le o ţintă ideală, imposibil de a se solda cu un eşec. Duca, însoţit de dr. Costinescu şi alţi câţiva prieteni politici, a trecut prin holul gării care era pustiu, a ieşit pe peron, unde încă nu se aprinseseră luminile. Lucru straniu! Primul-ministru nu era escortat de cei opt poliţişti care, în mod normal, trebuiau să-i asigure securitatea. În felul acesta, I. G. Duca a devenit o ţintă uşoară pentru gloanţele legionarilor Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace.

Cinci gloanţe în ceafa lui Duca

Duca făcuse doar câţiva paşi pe peronul cufundat în întuneric, când o petardă a explodat pe neaşteptate, răspândind o perdea groasă de fum… O mână a prins pe Duca de umăr, iar în ceafa i-a fost lipită ţeava unui revolver. Asasinul, pe nume Constantinescu Nicolae, a descărcat cinci gloanţe, unul după altul. Când mâna, care-l ţinea, i-a dat drumul, premierul s-a prăbuşit pe peron într-un lac de sânge: era mort. Criminalul a luat-o la fugă, descărcând încă câteva focuri de armă pentru a-i descuraja pe urmăritori. Dr. Costinescu este atins de un glonţ şi este rănit. Toţi cei din preajma premierului şi puţinii martori aflaţi, din întâmplare, pe peronul gării, sunt îngroziţi. Personalul staţiei şi pasagerii erau înmărmuriţi. Situaţia era incredibilă, atentatorii fugiseră, iar pe dalele peronului zăcea, cu capul zdrobit, primul-ministru al ţării.

Siguranţa, deşi ştia că atentatul se va produce, n-a luat nicio măsură

În tot acest timp, Siguranţa – conform relatărilor ulterioare, făcute de Eugen Cristescu, şeful ei, şi urmaşul lui Morozov, în raportul înaintat lui Armand Călinescu, imediat după comiterea asasinatului – recunoştea că avea cunoştinţă de intenţiile Gărzii de Fier, iar primul-ministru fusese prevenit. Însăşi persoana atentatorului era cunoscută. „Organele subalterne au fost însă lipsite de vigilenţă în ziua atentatului”.

Regele Carol al II-lea a avut un comportament nedemn faţă de memoria lui Duca

În memoriile sale, Constantin Argetoianu spune, textual: „Ce nu se ştie e cât de urât s-a purtat regele faţă de mort şi de familia lui. Îndată după atentat, s-a telefonat la Foişor, şi s-au cerut instrucţiuni. Regele ar fi vrut să fie imediat expediat cadavrul la Bucureşti; explicându-i-se însă că erau anumite pregătiri de făcut, a admis să fie aşezat provizoriu într-o sală a Castelului Peleş, jos, lângă camerele servitorilor, unde corpul neînsufleţit al primului său sfetnic a stat până a doua zi. A fost depus pe o canapea lată, picioarele de la genunchi trecând de un capăt al canapelei, iar craniul zdrobit rămânând în afara celuilalt capăt… [al canapelei, n. ».]. Şi această consideraţie faţă de primul sfetnic al ţării, cum se spunea, vorbeşte de ceva. Nici nu s-au dus să-l vadă, nici n-a trimis o floare…”.

Sub presiunea lui Carol al II-lea, C.Z. Codreanu a fost achitat la proces

Procesul ce a avut loc în aprilie 1934 a incrimat, pe lângă executanţii crimei, şi numeroşi alţi legionari, în frunte cu C. Z. Codreanu şi Gh. Cantacuzino-Grănicerul, consideraţi autorii morali ai asasinatului. Codreanu i-a convins, cu motive rămase necunoscute, pe cei trei legionari asasini să-şi asume, în exclusivitate, executarea crimei, spunându-le că pedeapsa ce li se va acorda va fi în curând anulată, căci în mod cert, în următorii ani, Garda de Fier va cuceri puterea, iar ei vor fi eliberaţi, declaraţi eroi şi decoraţi.

Într-una din zilele procesului, în sala Consiliului de Război, şi-a făcut apariţia generalul de cavalerie George Moruzi, prieten intim al regelui Carol al II-lea. El s-a retras, împreună cu cei cinci judecători, în camera de deliberare şi, după trei sferturi de oră, la revenirea în sala de dezbateri, s-a oprit în faţa lui Gh. Cantacuzino-Grănicerul, i-a strâns mâna şi i-a spus, să audă toţi: „Dragă Zizi, vei face Paştele acasă”. Sentinţa i-a declarat achitaţi pe C. Z. Codreanu, Gh. Cantacuzino-Grănicerul şi alţi 40 de legionari implicaţi, ca autori morali, în uciderea primului-ministru, fiind condamnaţi numai cei care au comis nemijlocit asasinatul. Trebuie să reţinem că acuzatorul principal, generalul Petrovicescu, împreună cu doi dintre generalii judecători – Dona şi Filip – s-au înscris, la scurt timp după terminarea procesului, în Garda de Fier. Gestul lor a fost probabil pe placul regelui.

Corneliu Codreanu, „dispărut” un timp, va apare în ziua de 25 martie la poarta Tribunalului Militar, unde se judeca procesul, cerând să fie introdus în sală. Aflase, pe anumite canale, că din dispoziţia regelui vor fi condamnaţi numai cei trei asasini. Ulterior, sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, autorii atentatului din gara Sinaia au primit chiar, în închisoare, cea mai înaltă „decoraţie” legionară. Peste 400.000 de cetăţeni ai României au venit în funebru pelerinaj, pentru a saluta pe premierul I. G. Duca, pe catafalc, şi a-i aduce un ultim omagiu.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.