Interesanta poveste a descoperirii barometrului de către Torricelli
În anul 1641, fântânarii Marelui Duce din Florenţa căutau să construiască o pompă aspiratoare care să ridice apa la o înălţime mai mare decât 32 de picioare. Pe atunci nu se ştia care-i forţa ce urcă apa în corpul unei pompe şi o menţine acolo. Ei au construit pompa, dar apa nu s-a urcat mai sus, şi atunci au venit la Galileo Galilei (marele savant) să-l întrebe unde-i greşeala. Faptul că nu se urca mai sus de 32 de picioare era în contrazicere cu principiul admis pe atunci că „natura are oroare de vid”. Galileo demonstrase că aerul este greu, dar nu s-a gândit să folosească acest fapt ca să explice insuccesul grădinarilor. Se spune că, nedumerit, le-ar fi răspuns foarte vag că „natura nu are oroare de vid decât numai până la înălţimea de 32 de picioare”.
Preocupat de această problemă, Galileo a încredinţat-o lui Torricelli (1608-1647), renumit fizician italian. Acesta a găsit răspunsul abia în 1643, la un an după moartea Galileo, bazându-se tocmai pe descoperirea lui Galileo, că nivelul atins de apă în pompa aspiratoare este echilibrat de către greutatea masei de aer care apasă pe suprafaţa exterioară. Discutând problema aceasta cu Viviani (1622-1702, matematician şi om de ştiinţă italian), s-au hotărât amândoi să repete experienţa, cu condiţia ca să folosească mercur în loc de apă. Aceasta deoarece mercurul, fiind de 14 ori mai greu ca apa se va ridica la o înălţime de 14 ori mai mică.
Viviani a construit un tub lung de trei picioare, închis la un capăt, şi a procurat mercurul. Când totul a fost gata, ei au umplut tubul cu mercur şi apoi, ţinându-l bine astupat cu degetul, l-au cufundat într-o cuvă cu mercur. Şi, într-adevăr, mercurul din tub a coborât până la distanţa prevăzută de ei. Tot Viviani a purtat apoi tubul cu mercur la diferite înălţimi şi prin aceasta au stabilit un mijloc de măsurare a presiunii atmosferice, adică au construit barometrul.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În anul 1641, fântânarii Marelui Duce din Florenţa căutau să construiască o pompă aspiratoare care să ridice apa la o înălţime mai mare decât 32 de picioare. Pe atunci nu se ştia care-i forţa ce urcă apa în corpul unei pompe şi o menţine acolo. Ei au construit pompa, dar apa nu s-a urcat mai sus, şi atunci au venit la Galileo Galilei (marele savant) să-l întrebe unde-i greşeala. Faptul că nu se urca mai sus de 32 de picioare era în contrazicere cu principiul admis pe atunci că „natura are oroare de vid”. Galileo demonstrase că aerul este greu, dar nu s-a gândit să folosească acest fapt ca să explice insuccesul grădinarilor. Se spune că, nedumerit, le-ar fi răspuns foarte vag că „natura nu are oroare de vid decât numai până la înălţimea de 32 de picioare”.
