De ce au evenimente, aparent fără legătură între ele, cum ar fi atacurile teroriste de la 9 septembrie 2001 sau incidentul nuclear de la Fukushima, par să fie unite prin relaţii matematice precise unele faţă de celelalte? Şi, de ce nu, desfăşurarea acestor evenimente par să coincidă cu Apocalipsa lui Ioan, şi cu pasajele corespunzătoare din Biblie, şi anume 9:11 („Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui nume, în evreieşte, este Abaddon, iar în elineşte are numele Apollion”)? Toate aceste evenimente par a fi proiectate inteligent în a se întâmpla într-un anumit moment.
În măsura în care Biblia face parte din acest context, Cartea sfântă a creştinilor trebuie să fie, prin urmare, un plan, care este utilizat pentru executarea de evenimente inteligent ghidate. Într-adevăr, aceasta a fost concluzia la care a ajuns fostul ofiţer retras, Bob Cooper, care, aparent, a prezis, cu câteva săptămâni înainte, evenimentele teroriste de pe 9 septembrie 2001.
O analiză matematică computerizată a Bibliei, din punctul de vedere al unui plan extraterestru, în ceea ce priveşte execuţia aparent orchestrată a unor evenimente scrise, sugerează faptul că este foarte probabil ca un fel de Cub extraterestru să se îndrepte spre Pământ, şi va ajunge mai aproape de Pământ, pe baza unor modele precise de „geometrie sacră”. Şi, dacă noi, oamenii, nu ne vom trezi pentru a schimba această linie a timpului de evenimente artificiale, miliarde de oameni vor pieri până la sfârşitul lui 2012.
Apocalipsa lui Ioan, care a fost considerată ca un fel de „material extraterestru” de către Alex Collier şi Dr. John Lash, scrie următoarele:
„Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.” (21:2)
„Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă.” (21:16)
În primul rând, vedem că această descriere este similară cu o navă extraterestră gigant care va coborî din spatiu (21:2). Dimensiunile acestei nave sunt de 3.000 de kilometri lungime, lăţime şi înălţime. Este asemenea unui cub gigant (21:16). Scenariştii din serialul SF „Star Trek: Next Generation” au fost profetici, în viziunile lor despre nava Borg, atunci când au portretizat-o ca pe un cub gigant. Inspiraţia Aducătorului de Lumină, Lucifer, se manifestă în încercările de a arăta umanităţii legătura dintre amoralitatea colectivismului şi a Noul Ierusalim, dar nimeni nu pare să dea ascultare …până acum.
Jesse Ventura, în videoclipul de mai jos privind Teoria conspiraţiei, arată că elitele s-au pregătit pentru ca Washington DC să fie scufundat sub ape, multe din organizaţiile guvernamentale mutându-se în Denver. Aşa-zisul război împotriva terorismului, împreună cu fascismul său, a fost de fapt o intenţie pentru a pregăti o nouă ordine mondială de către arhitecţii extratereştri ai „Cubului Apocalipsei”, pentru o cucerire extraterestră?
Potrivit lui Alfred Lambremont Webre, elitele, prin capacitatea lor de călătorie în timp, au stabilit deja că 2012 face parte dintr-o cronologie catastrofală, că ei s-au pregătit pentru „Cubul Apocalipsei”, iar restul omenirii nu este conştientă că acest scenariu este acoperit de unul fals, ameninţarea „celui de-al treilea război mondial”.
Sursa articolului: The Canadian National Newspaper