Un caz real de răpire extraterestră, confirmat de un profesor din California: ce era „ochiul electronic” de examinare din nava extraterestră?


Imagine: pikist.com (Commons Creative – free)

Următorul caz de „răpire extraterestră” a fost înregistrat în 1973 şi pare a fi desprins din cărţile SF pentru necunoscători, nu şi pentru cercetătorii OZN. Charles Hickson şi Calvin Parker erau muncitori pe un şantier naval; ei au plecat la pescuit, în seara zilei de 11 octombrie 1973, pe ma­lurile râului Pascagoula din Mississippi. O navă ciudată, argintie, cam de 30 de metri lungime, coborâse la 10 metri de ei, emanând o lumină albăstruie. Plutea chiar deasupra pămân­tului.

Apoi s-a deschis un fel de trapă şi trei extratereştri cenuşii au plutit afară. Aveau pielea ridată, mâini ca nişte gheare şi un singur ochi. Parker, mai tânăr, leşinase la ve­derea lor. Hickson, însă, afirmă că fusese imobilizat înainte de a fi fost „dus în zbor“ în interiorul navei şi-aşezat cu faţa în sus pe o masă. După aceea, un uriaş ochi electronic a co­borât şi l-a examinat de aproape din cap până-n picioare. După 20 de minute, s-a trezit din nou afară din navă.

Cei doi au reclamat cazul la poliţie. Poliţiştii au încercat să scoată de la ei şi altceva în afară de această poveste incredibilă, dar n-au reuşit. Cercetătorii OZN s-au îndreptat spre Pascagoula de îndată ce au aflat de caz. J. Allen Hynek, fost consultant al Aviaţiei în ma­terie de OZN-uri şi preşedinte al catedrei de astronomie al Universităţii Northwestern, precum şi James Harder, profesor de inginerie civilă la Univer­sitatea din California şi consultant al Organizaţiei de Cerce­tare a Fenomenelor Aeriene.

Amândoi au fost supuşi hipnozei de către James Harder, pentru a li se verifica spusele. În transă, au confirmat pă­rerea şerifului Diamond: „Sunt doar nişte tipi de la ţară, niciunul din ei nu are suficientă imaginaţie ca să inventeze o întreagă poveste de acest fel sau nu au destulă dibăcie pen­tru a o susţine până la capăt”. Detectorul de minciuni a con­firmat că Hickson credea într-adevăr că fusese luat la bordul navei spaţiale.

Omul de ştiinţă James Harder a ţinut o uluitoare confe­rinţă de presă: „Experienţa pe care ei o relatează este una reală. Sentimentul terorii este imposibil de stimulat sub hip­noză. Am rămas la concluzia că avem de-a face cu un feno­men extraterestru. Pot afirma asta fără urmă de îndoială”.


Lasă un comentariu