Extratereştrii din antichitate – adevăr sau invenţie?


extraterestru11Cartea lui Erich von Daniken „Căleştile zeilor” este considerată de mulţi drept cel mai convingător text în sprijinul ideii călătoriilor extraterestre care au fost semnalate din cele mai vechi timpuri. El pretinde că prima navă spaţială a vizitat Pământul în perioada preistorică şi că extratereştrii au aterizat în locurile unde au considerat că se aflau anticii noştri strămoşi inteligenţi. O astfel de teorie include nenumărate poveşti despre specii antice în prezent dispărute.

Toate legendele despre Lemuria, Atlantida şi Nazca au în comun elemente care confirmă teoria relaţiilor intergalactice, iar sugestiile îndrăzneţe ale lui Daniken vin în contradicţie cu nenumărate teorii similare care leagă istoria umanităţii de vizitele unor astronauţi antici.

Daniken este de părere că pe planeta noastră au sosit astronauţii, care ne-au civilizat prin introducerea unei culturi, statornicirea unor tradiţii şi cultivarea inteligenţei. Cercetând cu atenţie datele religioase, istorice, ştiinţifice, biologice, legendele şi chiar unele scrieri SF, Daniken a formulat un argument cuprinzător, pe care mulţi experţi îl privesc cu reticenţă. El pretinde că Chivotul Sfânt a fost conceput a fi un condensator electric, dar de fapt, din punct de vedere tehnic, este inutilizabil. În privinţa faimoaselor linii de la Nazca, Daniken susţine că sunt piste pentru navele spaţiale. El însă nu ia în considerare şi alte posibilităţi, cum ar fi, spre exemplu, faptul că aceste linii ar putea avea legătură cu cultura Nazca.

Daniken introduce ecuaţii imposibile şi chiar recurge la dovezi inventate. Un exemplu este vasul ceramic pe care era pictată o navă spaţială, prezentat de el ca fiind executat în perioada biblică. Ulterior, o echipă de televiziune care realiza un documentar l-a descoperit pe olarul care crease artefactul. Când i s-a demonstrat frauda, Daniken a replicat că nu trebuie condamnat pentru că a încercat să producă o dovadă menită să-i convingă pe cei care refuză să creadă o teorie fără probe concludente. De-atunci au tot apărut teorii complementare, sau total opuse, despre subiecte similare.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock