Despre Lemuria am vorbit în mai multe rânduri pe acest site (vezi articolul acesta: Lemuria, un continent mitic mai puţin celebru decât Atlantida). Acolo spuneam că acest continent mitic ar fi fost situat între Africa, Asia şi Australia, deci pe locul actual al Oceanului Indian.
Dar un alt autor, pe nume Raymond Drake, crede altceva. El spune că Lemuria s-ar fi găsit în vestul Oceanului Pacific. Pentru o perioadă lungă de timp, Lemuria s-ar fi scufundat lent dar, înainte să se scufunde total, lemurienii stabiliseră legături strânse cu America de Sud a cărei vastă mare interioară, Amazonul şi canalele acestuia duceau în Atlantic şi la insulele Atlantidei. Marele Canion din Colorado ne sugerează că un cataclism a zguduit pe vremuri această regiune. Iată ce ne spune Raymond Drake:
„Vestul Americii, poate din fosta Lemurie, e astfel unul din cele mai vechi ţinuturi ale Pământului, adăpost al uneia dintre primele rase umane, care a atins o civilizaţie înaltă, atrăgându-i probabil pe extratereştri. Petroglifele inscripţionate aproape de vârful munţilor ne sugerează comunicaţiile realizate cu vizitatorii veniţi din stele. Tradiţiile rozicruciene ne învaţă că o parte rămasă din Lemuria încă mai există, puţin schimbată, respectiv California, despre care se spune că ar fi cel mai vechi ţinut civilizat de pe Pământ, plin de mistere antice. Legendele atribuie numele „California” frumoasei regine Califa, care, cu mult timp în urmă,, cârmuia această romantică insulă aurie, aproape de Grădina Raiului.
E mai mult decât o coincidenţă faptul că „Los Angeles” înseamnă „îngerii” sau „Extratereştrii” ? Oare, vreo forţă mistică din ceruri continuă să inspire acest tărâm, locuit de multe culte stranii? Povestea reginei Califa şi a insulei ei minunate din Vest a fost spusă de trubaduri în Spania în timpul cruciadelor şi provine, desigur, din Antichitate. O asemenea poveste romantică trebuie să-l fi încântat pe Columb în tinereţe, făcându-l să privească spre mare, visând la o Lume Nouă care-i fermeca pe lupii de mare de-a lungul coastei spaniole cu aceeaşi vrajă atotputernică ce-i atrage acum pe cosmonauţii noştri spre acei munţi de pe Lună”.