Arheologii marini francezi au descoperit un zid subacvatic masiv în largul coastei Bretaniei (Franţa), datând din jurul anului 5.000 î.Hr. Aceștia sugerează că zidul ar fi putut fi construit de o societate din epoca de piatră a cărei dispariție sub creșterea nivelului mărilor a inspirat legendele locale despre orașele scufundate.
Structura, cu o lungime de 120 de metri, este cea mai mare construcție subacvatică descoperită vreodată în Franța. Arheologii cred că a funcționat fie ca o capcană pentru pești, fie ca un dig de protecție împotriva creșterii nivelului mării. Când a fost construit inițial pe Île de Sein, în zona vestică a Bretaniei, zidul ar fi stat de-a lungul țărmului. Astăzi, situl se află sub ocean la 9 metri adâncime, deoarece insula s-a micșorat considerabil de atunci.
Zidul are o lățime medie de 20 de metri și o înălțime de 2 metri. La intervale regulate, scafandrii au găsit pietre verticale mari de granit, sau monoliți, care se ridicau deasupra structurii în două linii paralele. Acești monoliți au fost probabil așezați mai întâi pe roca de bază, iar zidul a fost apoi construit în jurul lor folosind dale și pietre mai mici.
Cu o masă totală estimată la 3.300 de tone, zidul ar fi necesitat o comunitate numeroasă și organizată pentru a fi construit. Supraviețuirea sa timp de aproximativ 7.000 de ani atestă soliditatea structurii. Arheologul Yvan Pailler a comentat că acesta a fost probabil creat fie de o societate sedentară de vânători-culegători care profita de resursele abundente, fie de populațiile neolitice care au sosit în regiune în jurul anului 5.000 î.Hr.
Descoperirea a venit în urma muncii geologului local Yves Fouquet, care a identificat structura în timp ce studia hărțile de adâncime subacvatice create cu tehnologie radar modernă. Arheologii au explorat situl pentru prima dată în vara anului 2022, dar au trebuit să aștepte până în iarna următoare, când algele marine s-au retras, înainte de a cartografia complet zidul.











