Agenţia Spaţială Europeană (ESA – European Space Agency) a lansat vineri, 22 noiembrie 2013, trei sateliţi pentru a înţelege de ce câmpul magnetic, cel care face posibilă viaţa umană pe Pământ, a început să slăbească, scrie Reuters. Sateliţii, ce fac parte din proiectul Swarm, au fost lansaţi din cosmodromul rusesc Plesetsk, cu ajutorul unui vehicul Rockot, şi au fost plasaţi pe orbita Pământului la 490 de kilometri înălţime.
Datele pe care sateliţii Swarm le vor colecta în următorii 4 ani îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă natura câmpului magnetic care protejează Pământul de radiaţia solară ucigătoare. Cercetătorii spun că magnetosfera slăbeşte şi ar putea dispărea în următorii 500 de ani, după care se va inversa. S-a mai întâmplat şi înainte: înregistrările geologice sugerează faptul că acest câmp magnetic se inversează o dată la 250.000 de ani. În timp ce efectele sunt greu de prezis, consecinţele ar putea să fie enorme.
P.S. Se va schimba câmpul magnetic peste 500 de ani? Când se face această inversare, va exista o perioadă în care câmpul magnetic al Pământului va fi 0 sau aproape egal cu 0. Ce se va întâmpla atunci pe Terra? Va mai exista viaţă, din moment ce câmpul magnetic nu va mai proteja (chiar şi o scurtă perioadă) Terra de radiaţiile solare ucigătoare? Iată o întrebare legitimă la care articolul de pe Reuters nu se grăbeşte să ne ofere vreun răspuns. E ca şi cum oamenii de ştiinţă ne-ar anunţa în mod oficial că Apocalipsa va veni peste 500 de ani! Şi acest fenomen e adevărat: astăzi, câmpul magnetic al Pământului e mai slab cu 10% decât cel din 1845, anul în care matematicianul Carl Friedrich Gauss a început să-l măsoare.