Secretele sufletului sunt dezvăluite într-un străvechi text indian: „Sufletul uman este nenăscut, veşnic şi primordial. El nu moare atunci când moare trupul. Nimeni şi nimic nu poate distruge sufletul nepieritor!”

Bhagavad Gita (în limba sanscrită „Cântarea lui Dumnezeu”) este un vechi text epic religios sanscrit. El cuprinde 700 de versete, grupate în 18 capitole, ce reprezintă de fapt o secțiune din epopeea Mahabharata. Iată câteva fragmente din această înţelepciune orientală, în care se vorbeşte despre suflet:

* Pe măsură ce sufletul trece continuu prin acest trup, de la copilărie la tinereţe şi bătrâneţe; tot aşa sufletul trece într-un alt trup la moarte. Pe omul treaz nu-l va uimi această schimbare.

* Să ştii că acela ce străbate tot corpul este indestructibil. Nimeni nu poate distruge sufletul nepieritor.

* Pentru suflet nu există nici naştere, nici moarte. El nu s-a născut, nu se naşte şi nu se va naşte. El este nenăscut, veşnic şi primordial. El nu moare atunci când moare trupul.

* Aşa cum omul îşi ia haine noi şi le aruncă pe cele rupte, tot aşa şi sufletul ia alt trup de materie, aruncându-l pe cel vechi şi nefolositor.

* Sufletul nu poate fi tăiat în bucăţi cu nicio armă, nici mistuit de foc, nici înmuiat de apă, nici ofilit de vânt.

* Se spune că sufletul este indivizibil, de neconceput şi imutabil. Ştiind acestea, să nu-ţi pară rău de trup.

* Aşa cum focul nu este distrus atunci când se termină combustibilul, tot aşa nici sufletul nu moare atunci când gazda, trupul, este distrusă. Focul, atunci când s-a ars tot combustibilul, nu poate fi văzut, căci el rămâne în forma sa nevăzută. Este, totuşi, adevărat că focul nu poate fi văzut fără gazda sa, combustibilul; tot aşa nici sufletul nu poate fi perceput fără gazda sa, trupul. Fiind cel mai subtil dintre toate, sufletul nu poate fi perceput după moartea, tot aşa cum nici focul nu poate fi perceput după stingere.

* Străbătând părţile fizice ale corpului, sufletul simte durerea şi plăcerea ca martor al minţii, simţurilor şi corpului. Atunci când se sfârşeşte legătura sa cu corpul, corpul, simţurile şi mintea nu simte nici durerea, nici plăcerea. Atunci când sufletul dobândeşte însuşirile corpului fizic, el este numit „persoană”; când se eliberează de corpul fizic, el se numeşte „spirit cosmic”.