S-a estimat că în lume, în zilele noastre, ar exista nu mai puţin de 10.000 de limbi diferite. Probabil că majoritatea oamenilor cred că aceste limbi există pentru că populaţiile erau destul de izolate şi fiecare regiune şi-a clădit propriul sistem de comunicare, independent de celelalte. Totuşi, este cât se poate de greşit.
Au trecut 200 de ani de când Sir William Jones a descoperit că sanscrita este înrudită cu latina şi greaca, ceea ce a dus la identificarea unui grup de limbi înrudite, cunoscute acum sub numele de grupul de limbi indo-europene. Aceasta este superfamilia lingvistică ce include aproape toate limbile vorbite în Europa modernă. O persoană remarcabilă, Joseph Greenberg, a propus o macrofamilie, pe care a numit-o eurasiatică, acoperind limbile de tip indo-european, uralo-altaică, kamiciatkiană, şi eschimo-aleutină, despre care el spunea că este strămoşul comun al limbilor din cea mai mare parte a Europei şi a Americii de Nord. Acest concept de limbă ancestrală a fost dezvoltat mai departe de alţi lingvişti ca Vadislav llici-Sutîci şi Aron Dolgopolsky, arătând legături cu limbile de tip dravidian, kartvelian, nilo-şaran şi niger-kordofanian. Ei au numit această limbă de bază limba nostratică.
Concluzia uimitoare a acestei lucrări este că, la început, Orientul Mijlociu, Europa şi America aveau o limbă comună. Dolgopolsky a observat că în limbile care au la bază modelul proto-indo-european există multe cuvinte comune asociate cu agricultura şi gospodăria, sugerând faptul că proto-indo-europenii erau un popor neolitic, cu o economie bazată pe agricultură. Din contră, tezaurul lexical protonostratic nu avea aceste cuvinte deloc, dar avea nişte termeni asociaţi cu vânătoarea şi adunarea hranei, sugerând că agricultura şi creşterea animalelor erau de dată mai recentă decât momentul în care oamenii protonostratici au părăsit sud-vestul Asiei, înaintea revoluţiei neolitice.
După cum spunea antropologul Richard Rudgley, consecinţele acestei ipoteze nostratice sunt tulburătoare. Limba „mamă” trebuie să aibă mai mult de 10.000 de ani vechime, mai probabil vreo 15.000 de ani. Este pur şi simplu uimitor faptul că există corespondenţe cu locuri atât de depărtate ca deşerturile din Africa de Sud, pădurile amazoniene – toate păstrând încă legături dintr-o perioadă de timp foarte îndepărtată, când făceau parte din aceeaşi limbă.
Lingvistul Merrit Ruhlen a făcut un pas înainte, venind cu ideea că odată a existat o limbă comună care a făcut ocolul întregului Pământ, limbă pe care a numit-o protoglobală.
