Călugării tibetani pot crea antigravitaţie cu ajutorul unor incantanţii secrete?


Tibet este o zonă miraculoasă de pe Terra, căci aici pot fi întâlnite tot felul de poveşti care ar putea fi catalogate uşor ca fiind „paranormale”. De exemplu, într-un articol scris în februarie 2017 – “Copacul celor zece mii de imagini” din Tibet – un copac magic, ce nu poate fi explicat ştiinţific – vorbeam despre un copac magic din Tibet, ce are proprietăţi magice – ca cele de vindecare sau de facilitare a viziunilor.

Sau, într-un articol din 2011 – Conexiunea naziştilor cu Tibetul… Hitler şi-a trimis ocultiştii pentru a-i descoperi pe călugării negri tibetani, care se hrăneau cu carne umană – vorbeam despre o lucrare scrisă de un academician german, Theodore Illion, ” Întuneric asupra Tibetului”, în care descria faptul cum a descoperit o gaură în pământul Tibetului şi, după ce-a intrat în ea, a găsit un oraş subteran de călugări. El spunea că aceştia ar fi “yogini negri”, ce urmăreau să controleze lumea prin proiecţie astrală şi telepatie.

De asemenea, în Tibet circulă zvonuri despre călugări ale căror incantaţii pot crea antigravitaţie şi pot ridica pietre de la sol. Acest fapt corespunde unei teorii că blocurile de piatră uriaşe din antichitate au fost ridicate şi deplasate cu puterea sunetului. Nicio poveste nu-i impresionează pe oamenii de ştiinţă, şi totuşi… Tot mai mulţi cercetători sugerează faptul că sunetul a jucat un rol important în ceremoniile desfăşurate în cercurile de piatră şi mormintele din perioada neolitică.

Fizica acustică (studiul efectelor sunetului) arată ca bătăile în toba sau incantaţiile pot crea rezonanta sau vibraţii în locuri unde efectele ar fi dramatice. De asemenea, fizica a demonstrat în condiţii de laborator că se poate sfida gravitaţia şi se poate ridica o sferă grea, din tungsten, folosind ultrasunetele.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.