Restaurarea unei statui din Mexic din secolul al 18-lea, în care este venerat Iisus Hristos, a scos la iveală un detaliu oarecum ciudat: chipul conține dinţi umani reali, scrie site-ul News Vice.com.
Cercetătorii de la Institutul Național de Antropologie și Istorie al Mexicului (INAH) au declarat că au făcut descoperirea după efectuarea unor teste cu raze X, în timpul unei operațiuni de restaurare. Colții sunt doar ușor vizibili prin buzele deschise ale lui Hristos, dar antropologii au spus că razele X au arătat că cei opt dinți sunt compleţi și intacţi, de la rădăcină şi până la vârf.
Statuia, înaltă de 1,10 metri, reprezentându-l pe Hristos îndurerat într-un moment din timpul Patimilor, se află așezată într-o biserică din San Bartolo Cuautlalpan, un oraș de 10.000 de locuitori, aflată la aproximativ 50 de kilometri nord de Mexico City. „E un lucru comun pentru statui de a avea dinţi, dar ei sunt în mod normal fabricaţi din lemn sau sculptaţi din os„, a spus Fanny Unikel, un restaurator de artă mexicană. „În acest caz, statuia are opt dinți pentru adulți. Puteti vedea chiar rădăcinile.„
Unikel crede că dinții au fost cel mai probabil donaţi în semn de recunoștință sau ca o modalitate de a ajunge mai aproape de figura religioasă, adăugând că este destul de obişnuit pentru enoriași să doneze haine sau propriul lor păr pentru a face peruci pentru sfinți, de exemplu. Unikel nu crede, totuși, că dinții au aparținut unei figuri religioase importante din acea perioadă, ci mai degrabă crede că ei au fost folosiţi pentru că erau „disponibili şi în stare bună”.
Statuia Domnului este venerată în San Bartolo Cuautlalpan de secole întregi, deși data exactă când a fost realizată, precum şi autorul ei au rămas necunoscute. Institutul Național de Antropologie și Istorie al Mexicului datează statuia din secolul al 18-lea.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025