Un martor de pe un forum internaţional ne povesteşte experienţa sa, atunci când pretinde că s-ar fi întâlnit cu o creatură demonică. Citez din relatare:
* Am văzut creatura asta când eram copil. Îmi amintesc că m-am trezit din somn și am pornit să-i caut pe părinții mei. Ei nu erau prin preajmă, dar creatura ăsta stătea chiar la ușa unei camere. Când a observat că mă uit la ea, s-a întors și a intrat în cameră. Vreau să fie clar: n-a fost un vis sau o paralizie în somn, pentru că nici nu s-a simțit așa. Eram treaz și conștient de împrejurimi, iar holul și ușa erau reale și familiare.
* Ceea ce mi se pare remarcabil este faptul că m-am simţit mai mult calm decât să am frică, deşi imaginea mi-a rămas clară de-a lungul anilor. Mai târziu în viață, am ajuns să locuiesc în aceeași cameră în care s-a întâmplat asta. Împărtășesc această poveste, pentru a vedea dacă altcineva a trăit ceva similar sau recunoaște acest tip de personaj.
* Aceasta este una dintre cele mai vechi amintiri pe care le am. Nu-mi amintesc multe lucruri din acea perioadă a vieții mele, doar câteva momente, iar acesta este una dintre ele. Claritatea ei este diferită de alte amintiri din copilărie și chiar și acum iese în evidență ca ceva neobișnuit de viu și distinct în mintea mea.
Majoritatea figurilor cu coarne sunt conectate la natură și la forțe primordiale de un anumit fel. Faptul că pur și simplu era acolo, a observat martorul și apoi a plecat este o întâlnire destul de neutră. El nu radia amenințare sau ceva nenatural, nu l-a speriat pe martor, chiar dacă evident nu era de natură umană și părea destul de obișnuit cu întâlnirile umane. Având în vedere informațiile oferite, cea mai bună presupunere a mea ar fi aceea că era un spirit al naturii sau un spirit elementar de un anumit fel.
Sau e posibil să nu fie altceva decât un satir, adică o divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale.
Un alt martor povesteşte o întâmplare asemănătoare: „Acum câteva zile, îl adormeam pe băiatul meu de 5 ani. Există un dulap glisant foarte mare în partea opusă a patului, iar copiii mei lasă, de obicei, deschisă una dintre ușile glisante, care rămâne aşa noaptea. Pentru că înăuntru pare întuneric, fiul meu cel mare se sperie de întuneric și spune că vede o maimuță. Cred că doar inventează lucruri din umbre. În fine, stăteam întinși pe pat și vorbeam. Fețele noastre erau din nou spre dulapul pe jumătate deschis. Le-am spus noapte bună băieților. Unul din ei mi-a spus noapte bună și a făcut un semn cu mâna spre dulap, spunând „pa pa”. Am întrebat: „Cine-i acolo?”. Mi-a răspuns că era un bărbat cu coarne și a început să-l descrie. M-am gândit că probabil s-a uitat la vreun spectacol de Halloween și inventa din nou. Era foarte calm. Apoi a adormit liniștit”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











