Când Zecharia Sitchin a făcut publică teoria vechilor astronauți Anunnaki, a creat o mare controversă. Se spune că aceste fiinţe extraterestre au venit pe Pământ și au creat rasa umană încrucișându-și ADN-ul cu Homo Erectus, dar de unde vine această teorie? Textele cuneiforme găsite în ruinele sumeriene care vorbesc despre Anunnaki au fost o sursă de încredere, în ciuda faptului că arheologii și istoricii refuză să o accepte.
Cu toate acestea, faptul că aceste texte antice sunt cu mii de ani înainte de Biblie și prezintă asemenea asemănări, rezultă că religia se baza pe poveștile zeilor sumerieni. Unul dintre cele mai importante puncte din istoria sumeriană ar putea fi găsit în Epopeea lui Ghilgameș, precum și în menționarea Muntelui Hermon. Situat la capătul sudic al lanțului muntos dintre Siria și Liban, cel mai înalt vârf al Muntelui Hermon atinge până la 2.814 metri înălțime. Se spune că Ghilgameș și-a obținut toate cunoștințele despre lumea prediluviană când a ajuns la Muntele Hermon, reședința Anunnaki.
Interesant este că multe texte antice îl numesc pe Ghilgameș drept un semizeu uriaș. Conform listei regilor sumerieni, el a fost al cincilea rege al Urukului, trăind undeva în jurul anului 2800 î.Hr. Merită menționat faptul că acest rege a reușit să centralizeze puterea în orașul Uruk, învingându-i pe regii din Kiș. Fragmente din Epopeea lui Ghilgameș menționează că înălțimea lui era de „11 coți”, sau 5,4 metri.
Anunnakii au mai fost descriși şi ca „judecători ai morților”, care locuiau în subteran. În a doua epistolă a lui Petru, putem citi: „Dumnezeu nu i-a iertat pe îngerii care au păcătuit, ci, cufundându-i în adâncurile întunecate ale Tartarului, i-a dat să fie păziţi până la Judecată; (II Petru, 2,4). Merită de menționat faptul că „Tartarul” este descris ca cel mai adânc iad, în mitologia greacă. Tot Tartarul era şi „închisoarea titanilor”, care erau și uriași. Aşadar, poveștile mitologice ale diferitelor timpuri și culturi au o origine comună: povestea extratereştrilor Anunnaki.