Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Un mister de nepătruns: trupurile moarte neputrezite

424

moastePoetul Manzoni, nemuritor

În 1959, la Milano, când se examinează trupul marelui poet italian Manzoni decedat în 1873, e descoperit absolut neatins de timp. Toţi cei care-l privesc sunt tulburaţi de faţa lui de o extraordinară puritate. Rămăşiţele pământeşti ale lui Manzoni, nemuritorul autor al Logodnicilor, sunt expuse câteva ore într-un sicriu de sticlă pentru deschiderea Congresului Mondial al Romantismului. Acest congres era o ocazie şi un simbol bine ales… În 1973, s-a găsit astfel în provincia Hounan trupul unei femei de cincizeci de ani, moartă în secolul al II-lea înainte de Christos. Nu se ştie deloc cine putea fi această femeie …

Un maestru croitor perfect conservat

Un fenomen cu totul uimitor a fost descoperit recent la cimitirul din Noumea din Noua Caledonie, în cursul unei exhumări. Era miercuri 9 martie 1977, la ora 14. Ca să poată face loc într-un cavou, întreprinderea de pompe funebre a locului deschidea sicriile ca să scoată osemintele şi să le pună într-o lădiţă de dimensiuni mici, ceea ce permitea să se obţină mai mult spaţiu pentru înhumările viitoare. Conform legii, membrii familiei – în acest caz domnul şi doamna Lesaint, din Ouemo – şi reprezentanţii poliţiei asistau la operaţiuni; ca şi domnul Honore, antreprenor de cavouri. Transferul de oseminte s-a derulat perfect normal până când a sosit momentul să se deschidă sicriul plumbuit al domnului Theophile Lestelle. De cum s-a scos capacul, persoanele prezente au avut o tresărire de stupefacţie: nici urmă de oseminte! În locul acestora, un trup excelent conservat, îmbrăcat în costumul cu care fusese înmormântat. Şi apoi, un miros. Un miros ciudat şi destul de neplăcut de altfel.

Fascinaţi, martorii au cercetat cadavrul. Părul era neschimbat, trupul, într-o perfectă stare de conservare, părea să se fi uscat într-o oarecare măsură, giulgiul era numai îngălbenit, ca şi perniţa pe care se odihnea capul defunctului.

Destul de marcat de un asemenea spectacol, domnul Lesaint s-a străduit şi şi-a putut păstra calmul. Şi doamna Lesaint s-a putut stăpâni, dar chiar în seara aceea, nervii ei fiind supuşi unei prea grele încercări, a trebuit să fie chemat doctorul să-i dea un calmant. Căci într-adevăr aveai şi de ce să-ţi pierzi minţile aflându-te o clipă în faţa unui astfel de mister: domnul Theophile Lestelle era mort şi înmormântat de patruzeci de ani! Exact din ziua de 10 iulie 1937. Era maestru croitor la armată şi sucombase în urma unei lungi boli.

Giulgiul era numai îngălbenit. Pânza de bumbac nu putrezise deloc, încât a fost suficient să fie luată de cele patru colţuri ca să se ridice trupul care, după aceea, a fost pus într-un nou sicriu. Unul dintre directorii întreprinderii de pompe funebre era prezent la exhumare. Extrem de mirat de cadavrul care nu se descompusese, ne-a spus «că nu întâlnise niciodată vreun caz asemănător în cursul profesiunii sale». În mod normal, după trei ani, uneori maximum patru, nu se mai găsesc decât oseminte, tot restul dispărând. Aceeaşi reacţie a avut-o şi domnul Honore, care era de asemenea de faţă şi care este antreprenor de cavouri din 1925. În cincizeci şi doi de ani de meserie, acest om n-a văzut niciodată ceva asemănător!

moaste2Se poate explica acest fenomen prin compoziţia deosebită a pământului sau a aerului mormântului?

Din nefericire această explicaţie nu rezistă…De exemplu, a existat în cazul fetiţei din Brive, Fanţa, în care autorităţile au procedat la exhumarea generală a unei părţi întregi din cimitir. Ansamblul mormintelor situat în jurul celui al tinerei moarte se afla ruinat de tot. Nici al ei nu scăpase şi nu se deosebea cu nimic de celelalte. Într-o îngrămădire lugubră de garduri răsturnate, de pietre funerare prăvălite şi de bucăţi de muşchi, de bucăţele de sicrie, de humus, de fragmente de oase făcute praf, a fost găsită păstrată în chip miraculos micuţa moartă. Ochii ei erau larg deschişi şi părea să zâmbească.

E suficient, de altfel, să vezi cum rămăşiţele pământeşti ale unor foarte bogaţi americani, aşezate în mai multe sicrie metalice, puse unele într-altele, nu rezistă nici o zi în plus descompunerii normale. Dacă s-ar putea feri trupul de descompunere prin închiderea ermetică, s-ar fi recurs la asta de mult timp. Egiptenii, mai ales, care au perfecţionat timp de trei mii de ani tehnicile de îmbălsămare a trupurilor.

Cadavrul care nu s-a descompus nici măcar la acţiunea varului

Astfel, când moare Francois-Xavier, la 2 decembrie 1552, trupul este pus într-o ladă mare plină cu var. Se procedează astfel pentru ca trupul să se descompună repede, aşa încât osemintele să poată fi duse în Goa. Atunci când se deschide sicriul ca să se scoată osemintele, la 17 februarie 1553, se găseşte trupul conservat perfect. Faţa, în special, acoperită de-un strat gros de var, era proaspătă, cu uşoară tentă de roşu-aprins „aşa cum se vede la cei care dorm”, precizează procesul-verbal al epocii. Peste o sută şaizeci de ani, este în aceeaşi stare şi când, în momentul acela, vor să desprindă braţul drept ca să-l trimită la Roma, se scurge din el un sânge roşu deschis, foarte fluid.

sf-terezaS-ar putea spune că este o excepţie, dar nu e deloc aşa, întrucât  în 1727 s-au descoperit într-un cavou al spitalului din Quebec cadavrele perfect păstrate ale celor cinci călugăriţe moarte în anul 1707 şi care erau în var. Tot astfel, trupul Sfintei Tereza de Avila a fost înmormântat într-o groapă foarte adâncă, ce a fost apoi umplută cu un amestec de piatră de var şi de pământ umed. E adevărat că, fiind vorba de reformatoarea Ordinului Carmelitelor şi de unul dintre cei mai mari scriitori spiritualişti din Spania, avem de-a face din nou cu o sfântă de excepţie.

Tribulaţiile şi avatarurile rămăşiţelor sale sunt de altfel extraordinare. Ne amintim că trupul ei răspândeşte, chiar din primele luni după înhumare, nişte miresme foarte pronunţate de violete, de stânjenel şi de crin. Când se deschide groapa din nou la opt luni după moartea ei, se descoperă un cadavru ale cărui veşminte s-au descompus total. Trupul e pe de-a întregul acoperit cu un strat subţire de muşchi verde, dar perfect intact. Acesta se scaldă într-un soi de ulei parfumat care este originea acestor miresme suave, şi pe care cadavrul îl elimină prin pori încetişor. În 178 de ani, cadavrul este exhumat de numeroase ori, expus, aşezat în raclă şi mutilat de mai multe ori pentru a se lua relicve. Cercetată îndelung de toţi savanţii doctori şi hagiografi care există în creştinătate… Scapă de orice alterare, iar sfânta păstrează chiar rotunjimile fireşti trupului ei! În unele locuri, trupul pare a fi viu: când i se pun lenjuri, acestea se colorează imediat cu sânge roşu aprins. Acest fenomen de osmoză a ţesuturilor este inexplicabil.

Şi totuşi, există cadavre prezervate ce nu aparţin cultui creştin…

Sunt destul de numeroase exemplele de cadavre prezervate fără să fi fost botezate catolic sau neaparţinând unor persoane practicând această religie până la sfinţenie. În timpul cât a fost papă Sixtus al IV-lea (1471-1484), se descoperă astfel sub Via Appia trupul unei foarte frumoase tinere blonde. Trupul este scufundat într-o maceraţie maronie şi a fost înmormântat acolo sigur înainte de construirea căii Appiene, adică în 312 înainte de Christos.
Foarte aproape de noi, în 1960, un şofer de taxi englez descoperă la Rhyl, în Ţara Galilor, cadavrul unei femei îmbrăcate cu un halat înflorat şi o pijama roz… în picioare, într-un dulap în perete. Apartamentul nu mai fusese ocupat de douăzeci de ani şi şoferul tocmai îl zugrăvea ca să se mute în el. Cadavrul acestei femei, o anumită doamnă Alice Knight, era perfect conservat. Poliţia a anchetat cazul şi a tras concluzia că fusese asasinată…cu douăzeci de ani înainte.

Orgoni Crystal