Cum s-a descoperit după 800 de ani mormântul unui mare sfânt creştin? Cu ajutorul îngerilor sau a luminii unei nave extraterestre din alte dimensiuni?

În „Faptele Apostolilor” din Biblie descoperim că Sf. Iacov a fost primul apostol martirizat. După apariția miraculoasă a Sfintei Fecioare, acesta a revenit la Ierusalim, unde a început să-i mustre pe cei cu inima împietrită. A certat demonii, i-a botezat …

Cititi mai multe

Black Friday sau Vinerea neagră, o „orgie” ruşinoasă a materialismului în care trăim! Dar adevărata fericire nu vine din această manipulare grosolană de marketing…

În Statele Unite există în mod tradiţional un „Black Friday”, „vinerea neagră”, adică ultima zi de vineri din noiembrie în care au loc reduceri semnificative de preţuri în toate magazinele. Afacerea e avantajoasă atât pentru consumatori (care iau lucruri mai …

Cititi mai multe