Un mic mister: de ce mulţi americani scriu cu mâna stângă, faţă de restul lumii?

2.888 vizualizari

Scriam în noiembrie 2019 acest articol – Concluzie şocantă a unui ziarist român, care a stat 6 luni în SUA în anii ’70: „Americanii sunt o națiune de imitatori, fără o tradiție proprie; ei preferă strălucirea şi nu adevărul” – în care vorbeam despre un fragment din cartea lui Romulus Rusan – „America ogarului cenuşiu”, autorul care efectuează o călătorie în SUA timp de 6 luni (între decembrie 1973 şi mai 1974), împreună cu poeta Ana Blandiana, şi care discută despre societatea americană de acum 45 de ani.

Vă mai prezint un fragment din această carte în care Romulus Rusan vorbeşte despre un mic „mister”: de ce scriu mulţi americani şi cu mâna stângă, faţă de noi care scriem aproape toţi cu mâna dreaptă? Cred că aţi văzut acest lucru de mai multe ori în filmele hollywoodiene şi poate vă întrebaţi de ce. Iată un fragment din cartea mai sus amintită:

„Majoritatea americanilor știu să scrie cu ambele mâini, fără nicio dificultate, dar nimeni n-a reușit să-mi explice motivul psihologic sau social al acestei deprinderi, încât am ajuns să mă întreb dacă scrisul cu mâna dreaptă, pe care părinții și învățătorii se străduiesc la noi să-l inducă copiilor, nu este cumva o prejudecată europeană.

Din păcate, caligrafia reieșită din această emancipare și a mâinii stângi este așa de uniformizată, încât milioane de scrisuri par ale unei aceleiași persoane. 2-ul este la toată lumea un cârlig foarte cocoșat cu o talpă ortopedică, 7-le are un acoperiș cu burlan, iar bățul îi este foarte înclinat, ca un schior în viteză. Univocitatea aceasta va fi fost cândva o pavăză împotriva falsificării. Dar ea a dus, pe de altă parte, la o teribilă stereotipie.

Situația este identică în caligrafierea literelor. Există câteva (A, I, g, h, s, w, y) despre care poți afirma imediat că au fost scrise de mâna unui american – și nu a unuia, ci a milioane dintre ei. Asemănările se prelungesc în interiorul cuvântului, în felul cum semnele sunt legate între ele, cum rămân paralele sau se leagă, cum arată la început, în mijloc sau la sfârșit… Ca și cum ar fi teze date de clasa unui singur și influent învățător, manuscrisele americanilor pot fi recunoscute după o cât de sumară privire pe deasupra…

Singurul domeniu unde americanul ține și trebuie să-și afirme în scris personalitatea este semnătura. Aceasta va trebui să fie greu de imitat, pentru că îl reprezintă, ca un prim semn de identitate, peste tot: la bancă, la hotel, la autorități. În rest, nimeni nu se jenează dacă scrisul său este asemănător cu al altor câteva milioane de oameni”.