Incredibila teorie a pământului gol pe dinăuntru şi locuibil („Hollow Earth”)

9.616 vizualizari

hollow_earthA medita asupra unor teorii bizare care au fost multă vreme luate în serios ne învaţă să fim prudenţi inclusiv în faţa multor idei adânc încetăţenite astăzi în media şi chiar în anumite medii ştiinţifice.

Există două teorii ale Pământului gol pe dinăuntru. Conform celei dintâi, noi locuim pe scoarţa acestuia, iar în interior există o altă lume, pe care noi nu o cunoaştem, unde se afla regatul misterios Agartha, reşedinţa regelui lumii. Conform celei de-a doua, noi credem că trăim pe scoarţa externă a Pământului, dar de fapt locuim în interiorul acestuia (adică ne gândim că locuim pe o suprafaţă convexă, dar în realitate locuim pe o suprafaţă concavă).

Una dintre primele teorii ale Pământului gol pe dinăuntru fusese propusă în 1692 de Edmund Halley, care sugerase că Pământul ar fi fost compus din patru sfere, aşezate una într-alta şi că interiorul planetei ar fi fost locuit şi luminat de un fel de atmosfera uşoară. Mai târziu, celebrul matematician Euler avea să înlocuiască teoria sferelor multiple cu cea a unei sfere unice, cavitare, în interiorul căreia se găsea un soare ce încălzea şi lumina o civilizaţie avansată.

Teoria a fost reluată la începutul anilor 1800 de căpitanul J. Cleves Symmes din Ohio, care scrisese mai multor societăţi ştiinţifice: „Către întreaga lume: eu declar că Pământul este gol şi locuibil în interior, că în el se afla un anumit număr de sfere solide, concentrice, adică una în interiorul celeilalte, şi că este deschis la cei doi poli cu o extensiune de 12 sau 16 grade”. În cadrul Academiei de Ştiinţe Naturale din Philadelphia se mai păstrează şi astăzi macheta din lemn a Universului imaginat de el. Potrivit lui Symmes, la Polul Nord şi la Polul Sud erau două deschizături care duceau în interiorul globului; pentru a le identifica, omul încercase să strângă fonduri în vederea unei expediţii în regiunile polare. Ideea fusese preluată de un editor de ziare, Jeremiah Reynolds, cel care făcuse toate diligentele pentru a porni expediţia pe cheltuiala statului american şi investise 300.000 de dolari în acţiune.

La sfârşitul secolului, asupra teoriei revenise un anume Cyrus Reed Teed, în concepţia căruia ceea ce noi credem că este cerul e de fapt o masă de gaz, care umple interiorul globului, cu nişte zone de lumină strălucitoare (soarele şi lună şi stelele nu ar fi nişte globuri cereşti, ci efecte vizuale). S-a susţinut, din partea matematicienilor secolului XIX, că teoria lui Teed era dificil de contestat, pentru că era posibilă proiectarea suprafeţei convexe a Pământului pe o suprafaţă concavă fără să se observe prea multe discrepanţe.

După anumite surse, teoria fusese luată în serios de înalţi demnitari nazişti adepţi ai ştiinţelor oculte, iar în anumite medii din marină germană se considera că ar fi permis stabilirea cu mai mai multă exactitate a poziţiilor navelor englezeşti – pentru că, dacă s-ar fi folosit raze infraroşii, curbarea Pământului nu ar fi împiedicat localizarea navelor. Hitler ar fi trimis o expediţie pe insula baltică Rugen, iar aici un anume Dr. Heinz Fisher ar fi îndreptat un aparat de fotografiat telescopic către cer, pentru a identifica flota britanicilor, care naviga în interiorul suprafeţei convexe a Pământului găunos pe dinăuntru. Se spune chiar şi că au fost ratate anumite tiruri de V1 tocmai pentru că se calcula traiectoria plecând de la ipoteza unei suprafeţe concave şi nu convexe.