Misterioasa lojă masonică Propaganda-2: un exemplu de terorism de stat

2.984 vizualizari

masonic12 decembrie 1969, ora 16:37, o puternică bombă a explodat în foaierul Băncii Agricole din Milano, omorând 26 de persoane şi rănind alte 88. Cu câteva minute mai devreme, o angajată a Băncii Centrale din Italia găsise în localul instituţiei o geantă diplomat cu altă bombă, care din fericire nu a explodat. Douăzeci de minute mai târziu, altă bombă exploda la subsolul Băncii Naţionale Populare din Roma, rănind 26e de persoane. La scurt timp după aceea, în capitala italiană s-au produs noi explozii, care au provocat patru răniţi.

Imediat, poliţia italiană a început să facă investigaţii, atentatele fiind atribuite unor grupări anarhiste. Multe dintre sediile acestora au fost verificate şi, în cele din urmă, sub presiunea presei şi a autorităţilor care voiau să afle vinovaţii asupra cărora să îşi reverse toată ura acumulată în zilele anterioare, au fost arestaţi câţiva membri ai celulelor anarhiste 22 Martie şi Bakunin. Totuşi, vinovăţia lor nu a fost niciodată demonstrată şi, ceea ce este şi mai grav, atentatele au continuat să se producă. Cel mai sângeros atentat din această perioadă plină de convulsii din istoria Italiei a avut loc în luna august a anului 1980. Numeroasele explozii din gara oraşului Bologna au provocat 85 de morţi.

Tot în acest an, investigatorii poliţiei şi câţiva ziarişti şi-au dat seama că aceste episoade sălbatice corespundeau mereu unor momente-cheie în investigaţiile poliţiei italiene şi erau folosite ca scuză pentru refacerea forţelor de poliţie sau pentru a face ca ştirile despre corupţie şi scandaluri politice destabilizatoare să treacă pe un plan secund. La sfârşitul anilor ’80, magistratura italiană descoperă o amplă reţea de influenţă şi corupţie în care erau implicaţi mai mulţi generali şi membri ai lojei masonice Propaganda 2 (P-2). Liderul acestei loje era „venerabilul maestru” Licio Gelli, unul dintre oamenii cei mai puternici din Italia, graţie imperiului său financiar. Doi ani mai târziu, pe numele lui erau emise opt ordine de arestare, el fiind acuzat de o mulţime de delicte, printre care şi acela de a fi finanţat atentatele care devastaseră Italia în perioada anilor 70.

Anchetele judecătorilor italieni cu privire la atentatul din Bologna şi la altele anterioare au condus magistraţii la o serie de nume care tot reapăreau: Gianadelio Malett, Antonio Labruna şi Stefano Viezzer, toţi membri ai SID, serviciul italian de informaţii secrete şi ai P-2.

În luna martie a anului 1981, poliţia percheziţionează Villa Wanda, reşedinţa lui Licio Gelli din Arezzo, unde este găsită o listă cu 900 persoane înscrise în P-2. Printre nume figura cel al unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui Gelli: Andreotti, şeful guvernului şi ministru de mai multe ori în diverse guverne. Pe listă apăreau şi membri importanţi ai Ministerului de Justiţie, inclusiv cel al ministrului Adolfo Sarti, mai mulţi foşti prim-miniştri, 43 de membri ai parlamentului, 183 de înalţi oficiali din armată – inclusiv 30 de generali, 19 judecători, directori de ziare şi medii de comunicare, lideri ai mai multor partide politice de dreapta sau de stânga, directorii celor trei servicii secrete principale din Italia… şi cel care pe atunci era doar un necunoscut cu numele de Silvio Berlusconi, actualul şef al guvernului italian. Potrivit documentelor obţinute, toţi aceşti oameni îi juraseră credinţă oarbă lui Gelli.

Tina Anselmi, preşedinta comisiei parlamentare care a investigat valul de atentate din perioada anilor 70 şi ’80, a declarat că pe lângă aceste 900 de nume existau alte 1.500 care nu au putut fi niciodată identificate. Respectiva comisie a ajuns la concluzia că atentatele teroriste le erau de folos mereu politicienilor şi oamenilor de afaceri legaţi de P-2.

În data de 14 mai 1995, au fost arestaţi doi foşti agenţi ai SID, serviciul secret italian, acuzaţi că au comis sperjur în procesul asasinării lui Mino Pecorelli, director al săptămânalului Osservatore Politico. Pecorelli făcuse parte din P-2 şi revista lui era finanţată de SID. La un moment dat a hotărât să facă publice informaţii scandaloase pe care le cunoştea datorită calităţii sale de fost membru al P-2. Insă foştii lui colegi din lojă nu aveau să permită acest lucru, iar ziaristul a fost asasinat cu un foc de armă în data de 20 martie 1979. Conform procuraturii din Roma, crima a fost comandată de către Andreotti, prim-ministru italian şi membru marcant în P-2 şi în mafie. „Acţiunea” a fost executată de plătiţi ai mafiei, după cum a mărturisit Tommasso Buscetta, un mafiot care regreta cele întâmplate.