666: Cifra Fiarei din Biblie şi Noua Ordine Mondială


666Noua Ordine Mondială este „societatea fără bani“. Elementele premergătoare sunt: carnetul de CEC, cartea de credit, cartela pentru telefon, cartea de asigurare de boală sau cartela pentru benzină; toate acestea se citesc electronic. Masele trebuie să fie convinse că este mult mai simplu, eficient, uşor şi fără risc să faci plăţi cu aceste carnete, decât cu bani. Al doilea pas este de a convinge massele că, decât să porţi în buzunar atâtea cărticele, este mai bine să ai una singură, aşa-zisa carte debitoare pentru Canada, Noua Zeelandă, Australia, care există deja (Debit Card). Scopul final este tatuarea prin laser. Invizibilă pentru ochiul liber, ea conţine cifra de cod, care se citeşte cu un „Scanner“. Chiar dacă nu va fi obligatoriu, nu vei avea însă altă variantă, pentru că nicăieri nu vei putea cumpăra sau plăti cu bani. Acesta este un control absolut asupra fiecărui individ. Prin satelit, fiecare persoană poate fi depistată oriunde pe glob!
Desigur, şi răufăcătorii. Pot fi controlate orice deplasări, orice cumpărături, orice bun pe care îl daţi, orice întâlnire cu prietenii, orice informaţie.

În Apocalipsa lui Ioan, cap. 13, versetele 16-18, se spune: „Va veni vremea cînd cei mici şi cei mari, cei bogaţi, ca şi cei săraci, cei liberi şi sclavii vor purta un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, pentru ca nimeni să nu poată să cumpere sau să vândă dacă nu are acest semn, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei. Cine are minte, să vadă că numărul este 666″.

Pe orice cod de bare de pe mărfuri vom observa în toată lumea linii subţiri scurte şi linii subţiri lungi. O linie subţire lungă înseamnă 6. Găsim totdeauna 3 linii subţiri lungi, adică 666. În Vechiul Testament putem citi (Cartea Regilor, cap. 10): „Grămada aurului care s-a adunat într-un an pentru Solomon a fost de 666 talanţi“. 666 este semnul puterii banului evreiesc.

„Credit Card” al Băncii australiene poartă cifra 666. Cercurile Băncii din Bombay, spre exemplu, poartă cifra 666. „Credit Card”-urile noi în America poartă codul 666. Sistemul de calculatoare Olivetti poartă numărul 666, la fel şi calculatoarele din SUA. Pe fiecare loz de loterie în Israel este tipărit numărul 666. Numărul de cod pentru convorbiri telefonice al Israelului este 666. „Exon“ al lui Rockfeller poartă cifra 666. Fiecare om trebuie să analizeze în mod critic faptele celor ce trag sforile.

Oricine vede astăzi discordia şi ura, războaiele şi conflictele, foamea şi sărăcia din această lume, destrămarea naţiunilor, ura rasială în creştere în toate ţările, tendinţa de libertate şi independenţă a popoarelor, neputinţa celor ce guvernează, corupţia politicienilor, perversiunea şi violenţa în creştere a oamenilor, datoriile fără margini ale statelor la bănci, instabilitatea monezilor naţionale, crizele economice, falimentul în agricultură, şomajul, nemulţumirea şi zăpăceala în societate, plăcerea crescîndă pentru petreceri şi cîştig fără muncă a oamenilor, lipsa de credinţă şi manipularea tineretului şi a sexului feminin poate să afirme că numai din întâmplare toate acestea au fost concepute în Protocoalele Sionului? Îl putem cita pe Roosevelt: „În politică nu se petrece nimic întâmplător! Când se petrece ceva, putem fi siguri că a fost plănuit!“.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO