Uitaţi un adevărat patriot! Preşedintele american Andrew Jackson a reuşit să înfrângă puternica familie francmasonică Rothschild


După 12 ani în care „Second Bank of the United States” (bancă de emisiune a SUA înfiinţată în 1816 la iniţiativa familiei francmasonice Rothschild) a manipulat fără milă economia americane în detrimentul poporului, adversarii acestei bănci l-au desemnat pe senatorul Andrew Jackson (1767-1845) din Tennessee să candideze la preşedinţie.

Spre disperarea familiei Rothschild, Jackson câştigă preşedinţia la sfârşitul anului 1828, şi a declarat clar că va folosi mandatul său în a distruge această bancă, la prima sa ocazie. El îşi începe mandatul îndepărtându-i pe toţi apropiaţii acestei bănci aflaţi în serviciul guvernamental. Era vorba de 2.000 de angajaţi (din 11.000 ai guvernului federal) care ascultau de ordinele date de Rothschild.

Întrucât „Second Bank of the United States” a fost creată pe o perioadă de 20 de ani (între 1816 şi 1836), în anul 1832 susţinătorii băncii trimit Congresului un proiect de lege pentru prelungirea privilegiului acestei bănci. Rothschild îşi freca mâinile de bucurie. Va mai putea manipula încă 20 de ani economia americană. Congresul aprobă legea şi i-o trimite preşedintelui Jackson pentru a o semna. Dar Jackson se foloseşte de dreptul său de veto şi respinge legea:

„Mai mult de opt milioane de acţiuni ale Băncii sunt deţinute de către străini … Nu există niciun pericol pentru libertatea şi independenţa noastră, ca să ne punem finanţele la dispoziţia unei bănci care, în natura ei, o leagă atât de puţin de ţara noastră? Controlând moneda noastră, primind banii noştri publici şi deţinând mii de cetăţenii în dependenţă … această bancă e mai periculoasă decât o putere militară a inamicului. Dacă guvernul s-ar limita la protecţia egală a tuturor, aşa cum o fac şi Cerurile, oferind ploaia atât celor mari cât şi celor mici, celor bogaţi şi săraci, atunci acest lucru ar fi o binecuvântare. De aceea, legea care mi s-a oferit în faţă mi se pare a se îndepărta de aceste principii drepte.”

În 1833 are loc din nou o campanie electorală prezidenţială, în care Jackson foloseşte ca slogan electoral „Jackson and No bank”, adică „Jackson şi fără nicio bancă”. Chiar dacă cei din familia Rothschild au cheltuit peste 3 milioane dolari în campania electorală a  adversarului preşedintelui Jackson, senatorul republican Henry Clays, preşedintele Jackson este reales de oameni. Cu toate acestea, el ştie că lupta este abia la început, când afirma că „Hidra corupţiei este doar înăbuşită, nu şi moartă!”

În 1834, Jackson începe retragerea depozitelor guvernamentale din The Second Bank of America în alte bănci americane. Acest lucru creează panica familiei Rothschild, care face la ceea ce se pricepe mai bine: creează artificial o depresie a finanţelor americane. Acest lucru determină furia lui Jackson care spune despre francmasonii lui Rothschild: „Sunteţi un cuib de vipere şi, cu graţia lui Dumnezeu, vă voi distruge”.

Pe 30 ianuarie 1835, un asasin încearcă să-l împuşte pe preşedintele Jackson, dar, miraculos, ambele focuri de armă trase ratează ţinta. Preşedintele Jackson afirma mai târziu că ştia de faptul că în spatele tentativei de asasinat se afla familia Rothschild. Chiar şi potenţialul asasin, Richard Lawrence, s-a lăudat mai târziu că a fost angajat de „oameni puternici din Europa” care i-au promis că-l vor proteja dacă va fi prins. A nu se uita că, la acea dată, familia Rothschild era cea mai puternică şi mai bogată familie din Europa.

În 1836, după ani de luptă împotriva intereselor malefice ale familiei Rothschild, preşedintele Jackson  a reuşit să pună capăt domniei francmasonice în finanţele SUA, căci privilegiul băncii Second Bank of the United States nu a mai fost reînnoit. Rothschild va sta departe de finanţele americane, până în 1913, odată cu înfiinţarea celei de-a treia bănci centrale din America, Federal Reserve, aflată din nou sub controlul familiei Rothschild.

Aşa preşedinte patriot, care să lupte pentru interesele poporului său, şi nu pentru interesele unui clan familial, mai rar vezi… Bravo lui! Un exemplu care ar fi trebuit să fie urmat şi de conducătorii noştri…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock