Unii dintre noi nu cunoaştem diferenţa dintre meteoriţi, asteroizi şi comete. Meteoriții sunt obiecte de proveniență extraterestră ajunse pe suprafața Pământului ca urmare a arderii incomplete în atmosferă a meteoroizilor (bucăți de diverse dimensiuni de fier și rocă, rezultate în special în urma coliziunii dintre asteroizi). Unii meteoroizi (din a căror ardere incompletă provin meteoriții) s-au putut forma și în urma dezintegrării cometelor în fragmente.
O postare extrem de interesantă a apărut pe YouTube, pe canalul „The Hidden Underbelly”. Este o filmare făcută de un amator şi în care acesta spune că o cometă ejectează o „minge de foc” din ea. Dar, eu nu cred că e vorba de o cometă, căci se deplasează viteză prea mare şi ar fi trebuit să fie extrem de aproape de Pământ. Probabil că e un meteorit.
E adevărat că meteoriţii se mai dezintegrează atunci când intră în atmosfera Pământului, dar „mingea de foc” care se desprinde din el nu merge în jos, atrasă de gravitaţia Pământului, ci o ia puţin oblic în sus, de parcă ar fi avut propulsie proprie! Ce naiba o fi!? Păcat că filmarea nu se concentrează ulterior pe „mingea de foc”, pentru a vedea ce se întâmplă cu ea.
Filmarea aceasta (dacă e autentică), te face să îţi pui multe întrebări şi să te gândeşti dacă nu cumva meteoriţii sunt altceva decât ceea ce ne spun oamenii de ştiinţă…