Pe 22 mai 2002 a fost prezentată public una dintre cele mai importante lucrări din psihologia modernă. Titlul său, cumva ezoteric, suna astfel: „Dovezi empirice ale unei aparente anomalii temporale biologice: un studiu IRM funcţional asupra presentimentului”. Dar conţinutul era menit să zdruncine câteva dintre ideile fundamentale ale psihologiei, cum aveau să comenteze notele de seminar.
Autorul lucrării, Dick J. Bierman de la Universitatea din Amsterdam, examina rezultatele unei serii de experimente pe care el şi un asociat al său, Dean Radin, le efectuaseră la sfârşitul anilor 1990. Bierman a explicarea experimentele induseseră un grup de subiecţi plasaţi în faţa unui monitor, ale căror degete arătător şi mijlociu de la mâna stângă fuseseră conectate la un instrument de măsură a conductanţei pielii. (S-a dovedit că aceasta este o bună măsură a stării de excitaţie emoţională.)
Fiecare subiect începea experimentul apăsând o tastă de pe tastatură. După 7,5 secunde, o imagine aleasă la întâmplare era proiectată pe ecran pentru o perioadă anume. Imaginile erau fie calme, fie aveau o puternică încărcătură emoţională. Înainte, în timpul şi după expunerea la imagine, conductanţa pielii fiecărui subiect era măsurată de 5 ori pe secundă.
Rezultatele au dovedit limpede că exista o diferenţă semnificativă în conductanţa pielii între receptarea imaginilor calme şi cea a imaginilor cu încărcătură emoţională. Asta era de aşteptat. Cu totul surprinzătoare au fost însă dovezile că pielea răspundea la imagine înainte ca aceasta să fie proiectată pe ecran. Bierman a afirmat că o singură concluzie era posibilă: mintea umană este cumva capabilă să prevadă conţinutul emoţional al viitorului imediat.
Comentând aceste descoperiri ciudate, un autor de literatură SF, Mark Anderson, a simţit nevoia să facă următoarea aluzie: „Experimentele lui Bierman ne dezvăluie poate o abilitate grosieră de a presimţi viitorul’ foarte asemănătoare cu a „vizionarilor” din filmul „Raport special” al lui Steven Spielberg; chiar dacă această abilitate se extinde doar la următoarele câteva secunde”.
Din toate acestea putem trage şi o altă concluzie, la fel de curioasă, anume că toate fiinţele conştiente percep evenimentele exterioare după ce ele au avut loc. Cu alte cuvinte, există un soi de mecanism de întârziere care amână preluarea datelor senzoriale până când toate informaţiile sunt disponibile. Abia atunci „exteriorul” este prezentat conştiinţei observatorului.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Iată un articol extras dintr-o carte care îmi confirmă teoria personală dintr-un articol publicat în 2011: Marele secret al Universului: omul percepe timpul prezent cu o întârziere de 6 luni.
