Un mare mister al literaturii: cine a fost scriitorul „B. Traven”? Nimeni nu-i cunoaşte adevărata identitate…


Unul dintre cele mai mari mistere din istoria literaturii rămâne cea a lui B. Traven, un scriitor din secolul al XX-lea, a cărei identitatea a fost învăluită în mister toată viaţa.

O serie de lucrări radicale, anti-toritariste, obsedate de cruzime, singurătate, frică, superstiţii şi moarte au început să apară în Germania la mijlocul anilor ’20. Titluri ca „Podul din junglă”, „Corabia morţii”, „Revolta spânzuraţilor” şi „Comoara din Sierra Madre” au fost ulterior publicate şi în engleză. Despre autor, B. Traven, se ştia că trăieşte în Mexic, dar refuza să trimită editorilor fotografii sau date biografice. Reticenţa scriitorului nu a făcut decât să sporească interesul ziariştilor şi istoricilor literari, dar abia în 1990 – la 21 de ani după ce murise – văduva lui, Rosa Elena Lujan, i-a dezvăluit secretul.

Conform spuselor ei, scriitorul a fost actorul revoluţionar Ret Marut, silit să părăsească Germania după o revoltă eşuată la Munchen, în 1919. Printre pseudonimele alese în Mexic s-a numărat şi Hal Croves – nume sub care regizorul John Huston, care a filmat în 1947 „Comoara din Sierra Madre”, l-a angajat consilier tehnic.

Paşaportul mexican obţinut în 1950 îl identifica drept Traven Torsvan, născut la Chicago la 3 mai 1890, din părinţi norvegieni imigranţi. Romancierului îi mai plăcea să susţină că ar fi fost fiul nelegitim al împăratului german Wilhelm al II-lea. Întrucât identitatea lui Ret Marut poate fi urmărită numai până în 1907, dezvăluirile doamnei Lujan nu pot răspunde altei întrebări: cine a fost B. Traven înainte de a fi fost Ret Marut?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu