Un joc bizar din Bavaria (Germania): cine e mai puternic în muşchii gâtului?


Pe vremuri, în Bavaria (o regiune din Germania) se practica un joc foarte ciudat, denumit „plecarea capului”. Un joc legendar, de origini japoneze, ajungând în zona Bavariei în secolul al XVI-lea. Prima condiţie pentru a putea reuşi bine în acest joc era să ai muşchii gâtului cât se poate de bine dezvoltaţi, la fel ca şi cei ai braţelor şi ai picioarelor.

Jocul consta în a-l atrage pe adversar către tine şi a-l face să-şi piardă poziţia, utilizând doar o funie în jurul gâtului. Capul trebuia ţinut mereu într-o poziţie verticală, astfel încât funia să nu poată aluneca peste cap. Se permitea să se utilizeze braţele numai atunci când lupta se dădea pe un un teren alunecos, dar nici aici nu era voie să-l apuci pe adversar, ci numai să te propteşti cu braţele de pământ.

Se întâmpla de multe ori ca adversarii să aibă forţe mari, însă egale şi atunci funia se rupea. Era declarat învins, în acest ciudat joc, acela care era atras de partea adversarului din faţă. Atunci spectatorii băteau din palme, făceau zgomot şi declarau pe unul din luptători învingător, iar pe celălalt învins. Spectatorii făceau diferite pariuri la acest joc şi, la final, cei care câştigau transformau în bere suma câştigată.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.