O nouă specie terifiantă de crocodili, cunoscută sub numele de Machimosaurus Rex, a fost descoperită în Sahara, scrie site-ul ndtv.com.
Un adevărat gigant preistoric, acest crocodil enorm măsura 10 metri lungime și cântărea mai mult de trei tone. Cel mai mare crocodil care a trăit vreodată în lumea aceasta, Machimosaurus Rex, era o adevărată forţă în urmă cu peste 130 de milioane de ani, atunci când acesta trăia.
„Era uriaş. Avea aproape mărimea unui autobuz”, a declarat autorul principal al studiului, Federico Fanti. „A fost cu siguranta în partea de sus a lanțului alimentar la momentul respectiv, cel puțin în această locaţie”.
Rămăşiţele crocodilului au fost descoperite în deşertul saharian din Tunisia, cu sprijinul Comitetul de Cercetare şi explorare al National Geographic. Descoperirea aceasta a pus la îndoială studiile anterioare care sugerau că grupul de crocodili M. Rex a fost „măturat” de un eveniment catastrofal în masă, ce a avut loc în urmă cu 20 de milioane de ani.
P.S. Mă întrebam prin 2010, în cadrul acestui articol (În trecut, gravitaţia Pământului era mai mică? De ce zburau dinozaurii uriaşi?), cum a fost posibil ca în trecutul Pământului dinozaurii să poată zbura şi să existe specii gigantice de animale, şi am ajuns la concluzia că e posibil ca Terra noastră să fi avut o gravitaţie mult mai redusă. De ce s-a mărit gravitaţia Pământului în zilele noastre? Iată o întrebare cu adevărat interesantă…