Se pare că planeta pitică Ceres a devenit şi mai misterioasă. Ceres, una dintre cele mai enigmatice planete pitice ale sistemului nostru solar a dat cercetătorilor destul de multe surprize. Totul a început cu câteva pete ciudate luminoase fotografiate de către nava spaţială NASA Dawn pe suprafața planetei pitice, lumini care până în prezent au trezit imaginația cititorilor din întreaga lume. Despre ele, am scris de mai multe ori pe site (vedeţi articolul din februarie 2015: Misterul de pe planeta pitică Ceres se adânceşte! Pata luminoasă de acum o lună s-a transformat în două lumini ciudate! Ce-ar putea fi? Gheaţă, vulcani sau semnalizatoare extraterestre?). Enigmaticele lumini strălucitoare de pe Ceres au fost comparate de unii astronomi cu luminile oraşelor de pe Pământ, văzute din spaţiul cosmic şi fotografiate. NASA a găsit o explicaţie la aceste lumini (reflexia Soarelui în gheaţă), dar nu toţi oamenii de ştiinţă nu sunt de acord cu ea.
Apoi, o altă descoperire interesantă a fost făcută pe Ceres: o structură ce seamănă foarte mult cu o piramidă şi despre am mai vorbit în iunie 2015 în acest articol: NASA a găsit o piramidă pe planeta pitică Ceres! O fi adevărată astfel ipoteza misterioasă conform căreia Pământul şi Ceres au făcut parte din aceeaşi planetă, Tiamat, zdrobită în trecut de Nibiru? Spuneam atunci următoarele: „Nava spaţială NASA Dawn a reparat un vârf ciudat cu formă de piramidă, care se estimează a avea 5 km înălţime (aşadar, de două ori mai înalt decât vârful Omu din Bucegi). Există unii care consideră că acel vârf ar putea reprezenta o piramidă artificială, construită de către extratereştri în trecutul tumultos al sistemului nostru solar. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci rămâne să ne întrebăm dacă nu cumva şi piramidele de pe planeta noastră au fost construite de aceiaşi extratereştri”.
Acum, însă se pare că avem parte de o nouă descoperire extrem de interesantă a navei spaţiale NASA Dawn: o gaură gigantică la polul sud al lui Ceres. Combinând mai multe imagini luate între august și octombrie 2015 de către nava Dawn, NASA a creat prima hartă de înaltă rezoluţie a regiunilor polare, dezvăluind o suprafață cu un număr mare de cratere, un munte cu un diametru de 20 km și o mare zonă întunecată, care a provocat confuzie în rândul cercetătorilor.
Potrivit unui articol publicat pe site-ul NASA, polul sud al lui Ceres se află aproape în întuneric total, deoarece s-a aflat în umbră de când Dawn a început să orbiteze planeta pitică în luna martie 2015. Cu toate acestea, două cratere din regiune, denumite Atlas și Zaddeni, pot fi distinse clar în imagini.
Polul umbrit al planetei pitice va provoca cu siguranță formularea unor număr mari de teorii care încearcă să explice exact ce ascunde planeta pitică într-unul din polii săi. Ar putea fi o intrare într-o lume subterană extraterestră? Ei bine, pe Ceres se pare că orice este posibil. În schimb, polul nord al lui Ceres este o regiune foarte bine luminată, și în care se pot observa mai multe cratere.
După cum puteți vedea, Ceres şi-a câștigat cu siguranță titlul ca unul dintre obiectele cereşti cele mai enigmatice din cadrul sistemului nostru solar.