Ce civilizaţii care trăiau pe Terra cu mii sau milioane de ani în urmă au declanşat războaie nucleare?


Textele antice hinduse descriu un dezastru mondial cauzat de o „armă necunoscută, o rază de fier”. Unii cred că dovada unei astfel de catastrofe îl reprezintă ceea ce este cunoscut sub numele de „sticla din deșertul libian”, care a fost creată cândva între 26-28 milioane de ani în urmă. Fragmente ale acestei sticle se găsesc pe o suprafață de 10 km la frontiera dintre Egipt şi Libia. Despre acest subiect am discutat în acest articol din noiembrie 2017 (În deşertul Libiei s-a descoperit peste 1.000 de tone de sticlă misterioasă de origine necunoscută). Spuneam acolo că în 1932, un aventurier şi arheolog pe nume Patrick Clayton a găsit o misterioasă sticlă galben-verzuie în deşert. În iulie 1999, revista britanică “New Scientist” a scris că peste 1000 de tone de material ciudat s-au găsit până atunci, cea mai mare piesă unică cântărind 26 de kilograme.

Mulți oameni de știință cred că sticla aceasta a fost formată de o cometă care a intrat în atmosfera Pământului, care a încălzit nisipul de dedesubt la o temperatură de 200 de grade Celsius. Dar această teorie a fost contestată. Inginerul Albion W.Hart de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts a declarat că bucățile de sticlă lăsate de testele nucleare din Alamogordo, New Mexico, SUA, erau aceleași cu cele din deșertul libian. Și se susține că nu există dovezi ale unui impact meteorit gigantic în zona libiană, iar rocile de sticlă au un grad de transparență și puritate (99%), ceea ce nu este tipic pentru meteoriţii căzuți.

O zonă mare de sticlă de topită ciudată a fost de asemenea descoperită în deșertul Gobi din Mongolia, în apropiere de China. Testele suprafeței radioactive indică faptul că straturile de silice topită nu au provenit din detonările recente, ci au o vechime de milioane de ani înainte ca chinezii să devină o putere nucleară. O „sticlă albastră strălucitoare” a fost de asemenea descoperită la o înălţime de 1.800 de metri de un arheolog rus, Piotr Kolzlov, în ruinele orașului Khara Khoto.

Mai mult de 70 de fortărețe antice din piatră din Scoția au ziduri din piatră vitrificată, ceea ce înseamnă că piatra s-a topit în sticlă după ce a fost expusă la o căldură intensă pentru o perioadă mai lungă de timp. O astfel de fortăreață poate fi găsită la Hill O’Noth lângă Rhynie, Aberdeenshire, Scoția, fiind faimoasă pentru zidurile de piatră vitrificate.

Aşadar, ce s-a întâmplat în vechime? Cu adevărat a avut loc un război atomic? Ce civilizaţii trăiau atunci pe Terra?


Lasă un comentariu