Un bărbat din Turcia a fost salvat de la moarte după ce a fost atins pe umăr de o fiinţă necunoscută, care a dispărut! Înger păzitor, călător în timp?


Există în literatura ezoterică ideea că fiecare om are câte un „înger păzitor”, care funcţionează ca un gardian, protejându-ne şi avertizându-ne atunci când ceva rău urmează să se întâmple. Însă se mai spune că acest „înger păzitor” este unul invizibil, pe care noi nu-l puteam vedea, simţindu-l doar prin intuiţiile pe care el ni le poate transmite. Dar, ce se întâmplă când „îngerul păzitor” apare în carne şi oase pe o cameră de filmare!?

Un incident bizar s-a petrecut în Turcia, în oraşul Adana (situat în partea central-sudică a acestei ţări). Un bărbat a fost scăpat de la moarte, după ce (cu spatele fiind), a fost atins uşor pe umăr de către un alt bărbat (sau altă fiinţă!?), care apoi s-a îndepărtat. În momentul acela, bărbatul s-a întors, o maşină albă a trecut pe lângă el, dar pericolul n-a venit de la acea maşină, ci de la un imens grilaj metalic care se îndrepta înspre el, dar a avut timp să se ferească din calea lui.

Însă, dacă bărbatul n-ar fi fost avertizat cu atingerea pe umăr de către „fiinţa salvatoare”, atunci el ar fi fost lovit din spate de către grilajul metalic şi poate chiar ar fi murit!

Toată povestirea aceasta apare pe o înregistrare video, pe care o puteţi viziona pe site-ul turcesc ntv.com.tr, de unde a fost preluată şi ştirea. Am extras pentru voi câteva secvenţe din acest videoclip incredibil care poate demonstra (pentru ezoterici şi conspiraţionişti) existenţa „îngerilor păzitori” sau chiar a „călătorilor în timp”.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.