Scrisorile UMMO – trimise oamenilor de o presupusă civilizaţie extraterestră aflată la o distanţă de 14,3 ani-lumină faţă de noi

4.566 vizualizari

La 6 februarie 1966, între orele 20 şi 21, în Aluche, o suburbie a Madridului (Spania), un grup de soldaţi, ca şi câţiva martori independenţi, au văzut aterizând şi, apoi, decolând un disc luminos, cu diametrul de zece metri, care îşi schimba culoarea din portocaliu spre galben. Pe partea de jos a discului se zărea clar un semn care semăna cu litera chirilică „j” (o paranteză închisă, urmată imediat de o bară verticală şi de o paranteză deschisă, toate trei unite la mijloc printr-o scurtă linie orizontală). In locul aterizării au fost descoperite urmele a trei picioare de aterizare.

În după amiaza de 1 iunie 1967, în San Jose de Valderas, o altă suburbie a Madridului, mai multe duzini de martori au văzut un obiect în formă de disc, cu diametrul de vreo 40 de metri, descriind o traiectorie curbă deasupra coroanei copacilor. După ce a plutit un timp nemişcat, obiectul a accelerat brusc, şi-a schimbat culoarea în galben, portocaliu şi roşu, apoi a dispărut într-o fracţiune de secundă. Doi fotografi au furnizat şapte fotografii asupra observaţiei. Câteva ore mai târziu, într-o altă suburbie madrilenă, Santa Monica, cel puţin nouă martori au văzut aterizând şi, apoi, decolând un obiect care părea incandescent. A doua zi, la locul respectiv s-au găsit trei adâncituri rectangulare de 15 x 30 centimetri, dispuse pe un triunghi echilateral cu latura de 5,5 metri. În centrul triunghiului solul era ars şi acoperit cu o pulbere metalică.

În zilele următoare, locuitorii din zonă au descoperit mai multe obiecte metalice strălucitoare, având forma unui cilindru lung de circa 13 centimetri şi gros de 8 milimetri trecut prin centrul unui disc, cu diametrul de 4 centimetri, în interiorul acestuia se afla o bandă din material plastic, între altele cu aceleaşi simboluri semănând cu „j“ chirilic. Analizate ulterior, s-a constatat că discurile erau 99% din nichel, iar plasticul s-a dovedit a fi un produs rar, numit Tedlar, utilizat la acoperirea rachetelor, fabricat in acel timp doar in SUA şi doar la comanda Armatei.

Zilele următoare, locuitorii zonei primesc nişte scrisori, promiţând circa 300 dolari recompensă pentru transmiterea, la o adresă indicată, a fiecăruia dintre aceste obiecte. Ulterior, s-a constatat că nici expeditorul ofertei de recompensă, nici persoana căreia trebuia să i se adreseze obiectele recuperate, dar nici măcar fotografii OZN-urilor nu au mai putut fi găsiţi; ei, pur şi simplu, nu existau, cel puţin nu cu numele declarate.

Dar cel mai straniu era că au existat trei martori care au declarat că se aflau acolo în momentul aterizării din Santa Monica, întrucât primiseră, în prealabil, înştiinţări asupra faptului că evenimentul va avea loc in ziua şi la ora respectivă. Înştiinţările au fost expediate prin poştă; ulterior, mesajele nu vor înceta să se înmulţească. În general erau scrisori, adresate unor investigatori OZN, personalităţi ştiinţifice sau instituţii oficiale, expediate din cele mai diverse locuri de pe Pământ, conţinând de regulă 6-10 pagini dactilografiate la un rând, incluzând, uneori, diagrame sau formule matematice.

La început, destinatarii erau din Spania şi limba utilizată era spaniola, apoi, treptat, scrisorile au cuprins tot globul. Textele dădeau impresia că provin de la nişte extratereştri veniţi la noi din planeta UMMO, satelit al unei stele aflată la 14,3 ani-lumină de noi, dar invizibilă de pe Pământ din cauza unui nor de materie opacă (după alte variante, steaua Wolf 424; aceasta este, însă, o stea dublă de pitice roşii, in jurul cărora n-ar putea exista planete cu orbită stabilă). Fiecare pagină expediată avea, pe colţ, semnul văzut pe partea de jos a OZN-ului de la Aluche.

Conţinutul scrisorilor se referă, in special, la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice pe care, aparent, mesagerii civilizaţiei respective doreau să ni le transmită. Uneori, aceste cunoştinţe, la prima vedere consistente din punct de vedere logic şi ştiinţific, erau deja ştiute de specialiştii pământeni (chiar dacă nu totdeauna şi de marele public) sau se aflau la nivelul unor descoperiri care erau pe cale să fie anunţate de marile laboratoare. Alteori insă, informaţiile erau inconsistente dacă nu chiar contradictorii, său bizare şi neverificabile, ori cuprindeau de acum clasicele mesaje de tipul: „o lege cosmică spune că orice lume trebuie să-şi construiască singură drumul spre supravieţuire sau pieire; voi aţi ales calea a doua, distrugându-vă planeta…”.

Limbajul era, uneori, ciudat, sugerând, parcă, o insuficientă stăpânire a modalităţilor pământene de exprimare (dar, cum au observat unii maliţios, conţinând şi greşelile tipice pe care le fac spaniolii când vorbesc limbi străine), textul era împestriţat cu denumiri exotice, de tip „space opera”, pentru corpuri cosmice sau personalităţi (UMMO, IUMMA, OYAAGAA, WOA, OEMII, YAAXAAIIU, AA-XOO, OAWOOLEA UEWA, IDUUWII AYII, ADAA-66 etc.) sau cu hieroglife imature ca elaborare. Sunt diferite şi notaţiile din formulele matematice faţă de cele uzuale la noi, ca şi sistemul de numeraţie (în baza 12) şi alte detalii care, însă, nu pot încurca un cititor instruit.

La ora actuală, există numeroase variante ale acestor scrisori, copiate, adnotate, multiplicate. Ele au fost adunate în culegeri speciale, de mii de pagini, cum ar fi cea publicată de colonelul Wendelle C. Stevens şi de Antonio Ribera. Se oferă, de asemenea, doritorilor dicţionare ale limbii UMMO, elaborate în ediţii mereu îmbogăţite.

O parte dintre documente conţin scheme ale OZN-urilor, cu detalii privind principiul de propulsie. Cunoscătorii n-au întârziat să observe că ele erau, parcă, copiate după schiţe similare publicate, în 1955, de Adamski. Oricum, se pare că nimic din informaţiile transmise n-a făcut să progreseze în vreun fel ştiinţa sau tehnologia pământeană.