E foarte greu pentru ştiinţă să accepte ideea că strămoşii noştri au fost giganţi, dar există indicii puternice că în trecutul îndepărtat ei se plimbau pe acest Pământ, iar acest lucru poate fi întâlnit în aproape toate mitologiile şi cărţi sacre. O mare parte din rasa de giganţi, conform tradiţiilor ezoterice, a dispărut odată cu scufundarea Atlantidei. Conform scrierilor sumeriene, Gilgamesh, unul din supravieţuitorii potopului, era un gigant care avea circa 5 metri înălţime şi 250 de kilograme. Există sculpturi străvechi ale lui Gilgamesh… ochii săi arată ca nişte lumini arzânde.
În „noua lume” există, de asemenea, relatări despre prezenţa unor giganţi care au trăit în America şi care au luptat împotriva oamenilor şi zeilor. Biblia ne vorbeşte despre Og, regele Vasanului, ultimul dintre Refaimi: „Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi” (Deuteronom 3:11). Refaimii în limba ebraică face referire la un popor puternic, cu o statură înaltă, care a trăit în Canaan. Interesant e că acelaşi verset spune faptul că „Iată patul lui, pat de fier, şi astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coţi şi lat de patru coţi, coţi bărbăteşti”. În traducerea, patul avea 6 metri lungime, ceea ce înseamnă că Og ar fi trebuit să aibă cel puţin 5 metri lungime.
„Apocalipsa lui Baruch” – o carte biblică aprocrifă, ne spune numărul exact de uriaşi aflaţi pe Pământ în vremuri de demult: aproximativ 409.000 de uriaşi.
Pe de altă parte, construcţiile megalitice ce sunt răspândite în întreaga lume, sunt atribuite giganţilor, ca de exemplu complexul de la Baalbek, care, conform tradiţiilor, a fost construit de uriaşi, imediat după marele potop. În India, la Pandavleni, se află sculptura celor 5 buddha, consideraţi şi aceştia ca făcând parte dintr-un popor gigant, mai mici decât atlanţii, dar mai mari şi mai robuşti decât suntem noi astăzi. Totodată, schelete de giganţi au fost găsite peste tot în lume de către arheologi.
Mai mult decât atât, în ultimele decenii, diverşi martori au raportat diverse OZN-uri, cu fiinţe ciudate extrem de înalte la bordul lor. De exemplu, în septembrie 1989, în oraşul rus Voronezh, aflat la 200 de kilometri sud de Moscova, s-a semnalat de mai mulţi locuitori ai oraşului aterizarea unei nave spaţiale într-unul din parcurile publice ale oraşului, din care ar fi coborât trei extratereştri giganţi, având cel puţin 3 metri înălţime. Puteţi citi mai multe în cadrul acestui articol: Extratereştri de aproape 3 metri înălţime au aterizat la 200 de kilometri distanţă de Moscova, în mijlocul unui parc! Adevăr sau experiment al servicilor secrete ruseşti?