Chiar s-a descoperit în secret un al doilea Sfinx în Egipt?


Imagine: maxpixel.net (Commons Creative – free)

Sfinxul egiptean rămâne una dintre cele mai recunoscute relicve ale lumii antice – o statuie uriașă de 20 de metri înălțime, cu cap de om, corp de leu și aripi de șoim. Cu toate acestea, recent, Reda Abdel Halim – care este un oficial din cadrul Ministerului egiptean al Turismului și Antichităților – a stârnit controverse și dezbateri, susținând că arheologii au descoperit un al doilea Sfinx de dimensiuni similare cu primul. O lucrare de cercetare a Universității Zagazig, susține el, a fost publicată şi confirmă descoperirea.

Cu toate acestea, nu toată lumea este de acord cu evaluarea sa, mulți oficiali și lideri arheologici neagând că ar fi fost găsit ceva de această natură. Renumitul arheolog și fost ministru al Antichităților din Egipt, Zahi Hawass, care în mod normal ar fi fost entuziast în faţa unei asemenea descoperiri, a declarat că afirmația este „complet neadevărată” și că nicio astfel de cercetare nu a fost efectuată sau publicată de Universitatea Zagazig. „Sfinxul este unic în Egipt și în lume”, a declarat el. „Orice discuție despre descoperirile altor statui similare este lipsită de temei și are un singur scop – să creeze senzaţie în mass-media”.

Într-adevăr, până în prezent nu a existat niciodată vreo dovadă a existenţei unui alt Sfinx, cu atât mai puțin unul la fel de mare ca statuia existentă și situată într-o regiune atât de intens explorată ca Egiptul. „În mulți ani în care am condus zona piramidelor din Giza, am lucrat alături de experți și arheologi egipteni și străini, scanând întreaga zonă și pot să asigur faptul că nu există o altă statuie a Sfinxului”, a spus Hawass.

Însă, Nevin al-Arif, consilierul mass-media pentru antichități, a spus următoarele: „Statuia în cauză a fost descoperită cu mult timp în urmă în zonă și nu are nimic de-a face cu Sfinxul original. Nu este altceva decât o statuie normală”. Totuși, așa cum stau lucrurile, oficialul Halim rămâne convins că ceea ce spune este adevărat.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): al-monitor.com

P.S. Eu cred că un oficial egiptean a spus ceva ce trebuia să rămână secret, iar acum se încearcă tergiversarea descoperirii.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock