Paradoxul călătoriei în timp în două filme cunoscute: „Undeva, cândva” şi „Star Trek”

1.855 vizualizari

Cred că mulţi aţi auzit de „paradoxul călătoriei în timp”. Acesta este simplu: închipuiţi-vă că aţi călătorit în trecut, până la un moment înainte de întâlnirea părinţilor dumneavoastră, şi deci de conceperea dumneavoastră. Una din acţiunile pe care le comiteţi le zădărniceşte întâlnirea, sau, mai rău, duce la moartea lor. Aţi schimbat istoria. Dar atunci, bineînţeles, dumneavoastră nu vă veţi fi născut şi, dacă nu v-aţi născut, cum aţi putut călători în timp, pentru a vă omorî părinţii şi a vă împiedica propria naştere? Sunteţi sau nu sunteţi născut? Problema este insolubilă şi pentru mulţi acest experiment constituie o dovadă a imposibilităţii călătoriei în timp.

Există mai multe filme sau seriale SF în care se vorbeşte despre călătoria în timp şi acest paradox. În filmul „Somewhere in Time” („Undeva, cândva”) din 1980, avându-i ca protagonişti pe Cristopher Reeve şi Jane Seymour, personajul principal se îndrăgosteşte de o femeie văzută într-o fotografie veche de o jumătate de secol şi pur şi simplu cu ajutorul voinţei se scufundă în timp, după ce se îmbracă în haine de epocă şi înlătură orice obiect modern din camera lui. El reuşeşte, dar uită într-un buzunar o monedă. Când o descoperă, straturile timpul se reaşează, iar el este „supt” de viitorul din care a venit.

În episodul „Simplă chestiune de timp” din serialul SF „Star Trek”, pe noua navă stelară Enterprise soseşte un om care se declară istoric din secolul XXVI, care a călătorit înapoi în timp două sute de ani, pentru a studia, timp de 24 de ore, nava despre care susţine că se află într-o misiune istorică. Echipajul ştie că se află într-o misiune de rutină şi vrea cu tot dinadinsul să afle ce ştie acest om din viitor, astfel încât în momentele critice să poată reacţiona cum se cuvine. Dar vizitatorul invocă paradoxul şi se joacă cu ei într-un mod aproape perfid, nelăsând însă să-i scape nimic despre cele ce se vor întâmpla sau despre ce ar trebui ei să facă.

Povestea este de fapt mult mai subtilă, având un deznodământ foarte inteligent construit. Să fie călătorii în timp atât de incredibil de discreţi pentru ca nu cumva să ofere nici cel mai mic indiciu care să provoace un efect paradoxal? Să ne închipuim oare că nici nu vor tresări la vederea unui buton care, apăsat fiind, ar putea avea efecte tragice? Că nu vor încerca să convingă pe cel ce l-a apăsat să ia o pauză şi să nu-l mai apese? Consecinţele acestea, care pot schimba în ultimă instanţă întregul univers, arată că în orice caz călătoria în timp nu este făcută pentru oamenii slabi de înger.