Suntem în anul 2018 şi încă nu ştim de ce zebrele au dungi!


Dungile de pe zebre nu ajută la reglarea temperaturii lor corporale. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii din Ungaria, încercând să restrângă un mister îndelungat despre uimitoarea piele a acestor specii.

Zebrele sunt animale magnifice, cu o statură înaltă și feţe lungi, asemănătoare cailor. Iar tot corpul lor este acoperit cu dungi alb-negre, dintr-un anumit motiv pe care oamenii de știință s-au străduit să îl descopere.

De ce dungi alb-negru? Până acum, una dintre ipotezele predominante era aceea că dungile le ajută pe zebre să se răcorească mai bine, şi asta pentru că zebrele din climatele mai calde au mai multe dungi pe corpul lor, în comparație cu zebrele din regiunile mai reci. Ideea este că, deoarece albul şi negru reflectă şi absorb căldura în mod diferit, aerul din jurul dungilor se mişcă la diferite viteze. Teoretic, acest lucru ar crea mici curenţi de convecție, la limitele dintre dungi, care ar servi la răcorirea trupului zebrei. Interesant, nu?

Pentru a testa dacă acest efect funcționează, o echipă de cercetători condusă de Gabor Horvath de la Universitatea Eotvos Lorand din Ungaria, a folosit o metodă interesantă: butoaie cu apă, acoperite cu piei de animale. S-au folosit piei de cal, de vacă şi de zebră, de diferite modele, care au acoperit mai multe butoaie cu apă.

Butoaiele au fost instalate în aer liber, timp de patru luni, în timp ce temperatura lor de bază a fost măsurată continuu. Folosindu-se termografia, distribuţiile de temperatură ale suprafeţelor butoaielor au fost comparate cu cele ale zebrelor vii. Butoaiele acoperite cu piei de zebră au reprodus foarte bine temperaturile de suprafață ale zebrelor; dar, când cercetătorii au comparat temperatura de bază ale butoaielor acoperite cu diferite piei, chiar și în zilele foarte calde, butoiul cu piele de zebră nu diferă în mod semnificativ de alte butoaie acoperite cu alte piei de animale. Aşadar, se pare că dungile nu au un avantaj de termoreglare față de alte modele.

Misterul dungilor zebrelor n-a fost rezolvat, dar, a mai fost exclusă o ipoteză. Cercetările anterioare au exclus deja încă două ipoteze importante: camuflajul și interacțiunea socială.

Dar, mai rămân două ipoteze majore neverificate. Prima ar fi că dungile produc un fel de iluzie optică care îi derutează pe animalele prădătoare atunci când zebrele aleargă. O a doua ipoteză ar fi că dungile descurajează mușcăturile muștelor de sânge. Un studiu din 2012 a constatat că dungile reflectă lumina polarizată într-un mod care descurajează insectele zburătoare; pune mai simplu, muștelor nu le place să se aşeze pe straturile de dungi ale zebrei.

Cu toate acestea, pot exista mai multe motive pentru existenţa dungilor la zebre. S-ar putea să nu știm cu siguranță motivul real…

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): nature.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock