Planuri îndrăzneţe pentru baze lunare: până în 2050, vor putea locui 100.000 de oameni pe Lună!
Unul din visurile de aur ale omenirii este acela de a înfiinţa mai multe baze permanente pe alte corpuri cereşti decât Pământul. Primele colonii pe teren ferm vor fi înfiinţate fără îndoială pe Lună, satelitul nostru natural care poartă deja întipărite pe suprafaţa sa urmele de paşi a doisprezece pământeni. Numeroase proiecte, în principal americane şi japoneze, prefigurează înfăţişarea viitoarelor baze, ca şi tehnicile, costurile, eşalonarea în timp a lucrărilor.
Se pare că roboţii vor putea efectua între altele şi o bună parte din lucrările de construcţie la viitoarele baze locuite. S-a propus ca primele baze de acest tip să fie amplasate în zona polului lunar, pentru a beneficia in permanenţă de căldură şi lumina Soarelui, evitând alternanţa dintre ziua (+150°) şi noaptea (-230°) lunară, ambele durând câte două săptămâni. O astfel de bază ar fi îngropată în tranşee săpate de roboţi. În tranşee s-ar aşeza tuburi cu diametrul de 3-6 metri şi lungimea de 10-18, unite la capete prin încăperi emisferice. Pereţii tranşeelor ar putea fi ei înşişi etanşi, de pildă topiţi şi vitrificaţi.
Întreaga bază ar fi acoperită de sol lunar gros de circa un metru, protejând împotriva micilor meteoriţi şi a radiaţiei cosmice, asigurând în plus şi o bună izolaţie termică. Sisteme ingenioase de oglinzi orientate după Soare ar aduce în încăperile bazei lumină şi căldură. Restul energiei s-ar putea asigura printr-o mică centrală nucleară. Masa unei astfel de centrale ar fi de 5 tone, iar puterea de 100 kw.
O bună parte din utilajele şi aparatele necesare ar proveni desigur de pe Pământ. Aducerea lor pe Lună va fi scumpă şi anevoioasă. Probabil că rachetele de transport vor fi ridicate pe o orbită circumterestră cu ajutorul navetelor spaţiale. Când o bază va fi gata, vor veni şi coloniştii, poate cinci, poate opt, poate mai mulţi, schimbându-se apoi o dată la câteva luni, astfel încât locuirea Lunii să devină permanentă. Cu timpul desigur numărul acestor baze se va înmulţi. Există chiar şi optimişti care avansează cifra de 100 mii locuitori pe Lună în jurul anului 2050! Judecând după experienţa trecutului, probabil că cifra este niţel exagerată.
Investiţiile necesare realizării bazelor lunare vor fi enorme. Se pune problema dacă merită. Se întreabă atât cei care finanţează proiectele cât şi contribuabilul de rând. Pot fi, desigur, invocate considerente de prestigiu politic, militar sau ştiinţific, dar pe o durată mai lungă va fi nevoie să se aducă şi argumente ţinând de eficienţa economică. O astfel de bază va trebui să-şi asigure cât se poate de repede autonomia, iar în perspectivă să fie capabilă să producă mai mult decât consumă, pentru a recupera în timp investiţiile şi pentru a face interesantă crearea altor baze similare.
Se pare că la început accentul va cădea pe minerit, iar ulterior pe tehnologii speciale de prelucrare a materiilor prime din spaţiu. Vidul avansat ar permite de pildă realizarea de aparatură electronică de mare precizie, necesară înainte de toate continuării explorărilor spaţiale. Analiza diverselor eşantioane lunare a condus la constatarea că scoarţa satelitului nostru natural are în compoziţie circa 40% oxigen, 20% siliciu, 10% aluminiu, la care se adaugă cantităţi importante de fier, calciu, titan şi magneziu. Oxigenul va putea fi expediat între altele, drept carburant rachetelor ridicate pe orbite circumterestre, in vederea plecării ulterioare spre alte destinaţii (de pildă pentru a plasa sateliţi geostaţionari). Această soluţie va fi neîndoielnic mai ieftină decât aducerea oxigenului de pe Pământ. Industria metalurgică lunară va fi bazată fie pe procedee de electroliză, fie pe cuptoare electrice ori acţionate cu energie solară.
Vor exista desigur şi probleme. De pildă nu se ştie deocamdată de unde va fi procurat necesarul de apă. Unii propun „remorcarea” unor comete sau asteroizi de gheaţă până pe Lună, alţii speră să găsească această preţioasă substanţă îngropată nu prea adânc, în zonele polare. Nu este exclusă, în sfârşit, nici găsirea unor minerale care să conţină hidrogen, adus de pildă de „vântul solar”. Expedierea produselor miniere sau industriale de pe Lună s-ar putea realiza cu ajutorul unor catapulte electromagnetice, capabile să imprime containerelor o acceleraţie suficientă pentru a învinge gravitaţia lunară (de şase ori mai slabă decât cea pământească) şi să ţintească cu precizie destinaţia.
P.S. Toate spuse mai sus le-am extras dintr-o carte din 1989…Eu nu cred că în acest secol se va realiza vreo bază selenară.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Unul din visurile de aur ale omenirii este acela de a înfiinţa mai multe baze permanente pe alte corpuri cereşti decât Pământul. Primele colonii pe teren ferm vor fi înfiinţate fără îndoială pe Lună, satelitul nostru natural care poartă deja întipărite pe suprafaţa sa urmele de paşi a doisprezece pământeni. Numeroase proiecte, în principal americane şi japoneze, prefigurează înfăţişarea viitoarelor baze, ca şi tehnicile, costurile, eşalonarea în timp a lucrărilor.
