Bărbaţilor, dacă intenţionaţi să oferiţi femeilor voastre un inel minunat cu diamante, atunci cu siguranţă că aţi greşit planeta. Oamenii de ştiinţă cred că pe Jupiter şi Saturn, cele mai mari planete din sistemul nostru solar, plouă cu diamante, formându-se astfel oceane! Citez o ştire de pe The Telegraph:
Diamantele pot cădea din cer pe planetele gazoase Jupiter și Saturn. Astrofizicienii au calculat că pe cele mai mari două planete ale sistemului solar există condiţii suficiente pentru a produce oceane stabile realizate din diamant. Ei susțin că furtunile puternice cu descărcări electrice din atmosferele acestor planete determină formarea particulelor de carbon, care sunt apoi purtate de vânt în jos. Odată ce aceste particule de carbon cad, ele sunt strivite de presiunile enorme care există pe cele două planete, făcându-le să formeze bucăți dense de diamant. La adâncimi mai mari, oamenii de ştiinţă susţin că diamantele se topesc, căpătând o formă lichidă şi creând un ocean de diamant lichid.
Cercetătorii au crezut iniţial că doar planetele Uranus și Neptun ar avea condiţii în interiorul lor care ar permite formarea de diamante în miezul lor. În timp ce pe Jupiter cea mai mare parte a materialului de diamant se va topi pentru a forma un lichid, pe Saturn pot exista bucăți solide de diamant.
Reamintim că diamantele reprezintă o formă de carbon care se formează la mare presiune, atomii fiind aranjaţi într-o anumită formă regulată de cristal.
P.S. Acum 3 ani, scriam despre descoperirea unei planete extrasolare, formată din cristale de diamant (N-aţi dori să faceţi o vizită pe o planetă de diamant?). Se pare că aceste diamante, în cantităţi enorme, se găsesc mai aproape decât credeam iniţial…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











