Oraşul antic scufundat Helike şi legătura misterioasă cu Atlantida


Orașul antic Helike, situat pe malul sudic al Golfului Corint, la aproximativ 150 km vest de Atena, a fost fondat la începutul Epocii Bronzului (2600-2300 î.Hr.). În secolul al VIII-lea î.Hr., Homer a scris despre vasele pe care Helike le-a trimis în războiul troian, sub comanda lui Agamemnon. Până să fie distrus în secolul al IV-lea î.Hr., Helike devenise o metropolă bogată și înfloritoare. Templul din Helike și sanctuarul lui Poseidon au fost faimoase în timpul Eladei clasice și au fost concurate doar de Oracolul din Delphi, dincolo de Golful Corint.

Dar toate acestea aveau să se schimbe într-o noapte îngrozitoare din iarna anului 373 î.Hr. Vreme de cinci zile, locuitorii orașului au privit uluiți cum șerpii, șoarecii, jderii și alte creaturi au părăsii coasta în fugă, căutând un loc mai înalt. Apoi, în cea de-a cincea noapte, „o coloană imensă de foc” (astăzi cunoscută drept lumini de cutremur) a fost văzută pe cer, fiind urmată de un cutremur teribil și un val tsunami înalt de 10 m. Câmpia coastei s-a scufundat și, odată cu prăbușirea orașului Helike, tsunamiul a dat năvală, trăgând după el clădirile și locuitorii. Orașul și zonele înconjurătoare au dispărut sub mare, împreună cu zece vase spartane, care fuseseră ancorate în port.

Când un grup de salvare a sosit în dimineața următoare, nimic nu a mai fost găsit din orașul cândva măreț. Pentru că Helike fusese un centru renumit pentru venerarea lui Poseidon (zeul cutremurelor și al mării), vecinii invidioși au creat legenda conform căreia pedeapsa a fost trimisă de zeul furios pentru că sanctuarul îi fusese pângărit. În urma dezastrului, fostul teritoriu al Helike a fost împărțit între vecini. Sute de ani mai târziu, un oraș roman a fost construit în acest loc și se pare că, la rândul său, a fost parțial distrus de un cutremur în secolul al V-lea d.Hr.

Vreme de secole după dezastru, scriitori antici precum Pliniu, Ovidiu și Pausanias au relatat că ruinele scufundate ale Helike pot fi zărite pe fundul mării. Omul de știință, astronomul și poetul grec Eratostene (276-194 î.Hr.) povesteşte despre o statuie din bronz a lui Poseidon în mărime naturală, scufundată într-o lagună din interiorul insulei, care încurcă adesea plasele pescarilor.

În 1861, arheologii germani care au vizitat regiunea au găsit o monedă de bronz din Helike, înfățișând capul lui Poseidon, splendid redat. Însă nimic altceva nu a ieșit la suprafață din situl antic. Scriitorii din vechime au afirmat cu toții că rămășițele orașului zac sub Golful Corint, dar, vreme de zeci de ani, numeroase expediții l-au căutat fără succes.

În 1988, a fost creat Proiectul Helike pentru localizarea orașului pierdut, dar o sondare din 1988, realizată sub auspiciile acestuia, nu au scos la iveală nicio urmă. În 2001, la aproximativ un metru sub noroi și pietriș, cercetătorii au descoperit ruinele unor clădiri clasice, care s-au dovedit a fi rămășițele orașului Helike, distrus de cutremurul din 373 î.Hr. Locația ruinelor este la aproximativ 800 m în interiorul teritoriului, ceea ce explică de ce nimeni nu le-a găsit în mare. Analizele organismelor microscopice conservate în stratul de argilă fină care acoperea clădirile au scos la iveală faptul că situl fusese înecat de o lagună de mică adâncime, care în cele din urmă a fost acoperită de mâl. Descoperirea scoicilor și a resturilor de alge în sit reprezintă dovezi că ruinele orașului Helike s-au aflat probabil, la un moment dat, sub mare.

Mulți cred că soarta tristă a acestui oraș cândva grandios a inspirat legenda Atlantidei, prima data menționată de filozoful atenian Platon, la câțiva ani după cutremurul din Helike, în 360 î.Hr. Un documentar al BBC Horizon, „Helike, The Real Atlantis„, realizat în 2002, susține tocmai această teorie.

Zona din jurul anticului Helike este una dintre cele mai active din punct de vedere seismic din întreaga Europă, și cel puțin 4 000 de așezări antice au înflorit aici și au fost distruse de cutremure. Așadar, nu surprinde pe nimeni faptul că orașul antic a fost centrul unui cult dedicat lui Poseidon, zeul cutremurelor.

În iunie 1995, în timp ce echipa Proiectului Helike lucra în zonă, s-a produs un cutremur de 6,2 grade pe scara Richter, omorând zece oameni din orașul vecin Aigion și demolând un hotel în Eliki, unde și-au pierdut viața alți 16. Dr. Steven Soter a cules multe descrieri ale ciudatelor evenimente ce au precedat acest cutremur, care se aseamănă cu relatările anticilor despre cutremurul care a distrus Helike. Oamenii au auzit vântul șuierând cu putere, câinii urlând lugubru, au avut loc explozii subterane, s-au văzut lumini ciudate și mingi de foc pe cer. Pescarii locali au văzut o mulțime de caracatițe și, în noaptea dinaintea cutremurului, pe drum au fost găsiți numeroși șoareci morți, călcați de mașinile care încercau să fugă în munți.

Aceste incidente amintesc de comportamentul animalelor în cazul tsunamiului din 2004, care a lovit Sri Lanka, sudul Indiei și Thailanda, fiind provocat de un cutremur de 9,15 grade pe scara Richter, care s-a produs în Oceanul Indian. în Sri Lanka, unde zeci de mii de oameni și-au pierdut viața, animalele au fugit în interiorul teritoriului, înainte de valul uriaș. Experții cred că animalele posedă un al șaselea simț, cu ajutorul căruia percep dezastrele naturale. Acest lucru este cu siguranță sugerat de comportamentul lor dinainte de cutremurele din Helike.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO