Marele secret a lui Cristofor Columb, descoperitorul Americii
Un scriitor, pe nume Salvador de Madariaga, releva un fapt care poate pune pe gânduri pe oricine: scopul urmărit de Columb, celebru descperitor al Americii, dincolo de obţinerea unor bogăţii pe care le spera fabuloase, era unul la care nimeni nu s-a gândit până acum: aurul procurat urma să fie folosit nu în scopuri personale, cum am putea fi tentaţi să considerăm, ci pentru reconstruirea Templului regelui Solomon de la Ierusalim. Există indicii că Cristofor Columb i-ar fi asigurat pe rege şi pe regină că toate beneficiile care i-ar reveni din această acţiune vor fi consacrate eliberării Casei Sionului şi reconstrucţiei Templului.
Sfârşitul lumii, în 1656
Columb credea cu toată sinceritatea că el era alesul lui Dumnezeu pentru împlinirea unor fapte măreţe şi fără îndoială că această convingere adâncă i-a fost un extraordinar sprijin moral în absolut orice a întreprins. Documentaţia lui n-a ocolit surse surprinzătoare astăzi, de exemplu textele lui Esdras, din care a reţinut că pământul este acoperit de apă pe şase şeptimi din suprafaţa sa şi numai o şeptime este uscat, ca şi profeţiile vechilor evrei referitoare la sfârşitul lumii, care urma să aibă loc, după calculele lui, în 1656.
Acesta pare a fi motivul pentru care el insistă cu atâta înfocare pe lângă rege şi regină să grăbească «cucerirea Indiilor». Madariaga, un alt scriitor, aprofundează studiul comportării lui Columb privit prin prisma credinţei acestuia în faptele măreţe pentru a căror împlinire fusese ales de puterea divină: „El era pur şi simplu trimisul Atotputernicului, chemat nu numai să cucerească o lume nouă, care până atunci nu existase decât în mintea lui, ci şi să se opună unui rege şi unei regine care cârmuiau despotic, oprimând jumătate din conaţionalii lui şi pregătindu-se să surghiunească fără milă cealaltă jumătate”.
La început, Columb îi invocă înfierbântat pe Abraham, Moise, Issac, pe Sarah şi pe Isaia. După izbândă, se compară cu David. Ameţit de nesperatul succes, arde de dorinţa de a-i imita pe profeţii din Biblie, geme şi se lamentează sfâşietor, îşi pune cenuşă în cap, se declară batjocorit şi călcat în picioare de cei puternici şi nu se lasă până nu scrie o Carte a profeţiilor, care din nenorocire nu ni s-a păstrat, dar a cărei existenţă e atestată de mai multe referiri aparţinând unor oameni mai presus de orice bănuială. Nu putem decât să ne limităm la presupuneri şi cea dintâi pe care o putem face este aceea că această carte trata chestiunea reînfiinţării regatului lui Israel, fie în Palestina, la locul lui, fie în Indiile Occidentale.
Columb, marele maestru al Templului
Una din cele mai tulburătoare taine legate de persoana lui Cristofor Columb, în afară de neclarităţile ţinând de naşterea sa şi de paternitatea descoperirii Americii, este cea a semnăturii sale. Maurice Privat şi Joseph Hariz consideră că Cristofor Columb era şi niţeluş vrăjitor şi că iscălitura lui dovedeşte fără discuţie apartenenţa la Ordinul Templierilor, al cărui Mare Maestru ar fi fost. Interpretând sofisticata iscălitură, cei doi analizează semnificaţia faptului că aceasta cuprinde două triunghiuri punctate. „Ultimul rând, xtoferens, care înseamnă Cristoferens, («făcător de Christos») exprima deviza lui Columb, purtătorul harului lui Christos, al cărui nume devenise prenumele lui. Al treilea rând se referă la faptul că el se bătuse cu maurii sub zidurile Grenadei, în sutană de călugăr franciscan . De altminteri, în a doua călătorie şi în cea de-a patra, Columb s-a înveşmântat de fiecare dată, înainte de a debarca, în straiul acesta simbolic. X,M şi Y înseamnă Christ, Maria (sau Miriam) şi Iosif (în limba ebraică Yusuf), adică tocmai cuvintele sacre prin care se recunoşteau terţiarii. Nu ne mai rămâne acum decât să găsim cheia triunghiului astfel constituit. Eliminând A-ul din centru, ajungem la triplul triunghi, în care recunoaştem indubitabil configuraţia piramidelor egiptene. Columb atestă deci fără putinţă de îndoială faptul că se număra printre iniţiaţi…”
Prin interpretarea aceasta cabalistică, Maurice Privat speculează ipoteza că S apărut de trei ori semnifică 15 x 3 = 45 sau 4 + 5 = 9, număr divin abstract. În aritmozofie 45 exprimă noţiunea de moştenire, de legat – în special moral sau religios -lăsat urmaşilor. „Misiunea de templier i-a fost deci lăsată moştenire. Pe de altă parte, 15 împărţit la 3 face 5, valoare atribuită marelui hierofant dintre coloanele lui Hercule şi ale lui Solomon, aparţinând prin urmare celui iniţiat. De aici se impune concluzia că prin litera A Columb şi-a exprimat fără nici o reticenţă titlurile: „Eu sunt cel dintâi din ordinul meu”. El este, prin urmare, Marele Maestru al acestui ordin care, după ce la un moment dat aspirase să cucerească lumea spre a o aşeza din nou, după legi noi, a sfârşit prin a fi decapitat în 1307 de către Filip cel Frumos, fără însă a-şi fi pierdut puterile”.
După Louis Charpentier, templierii ar fi fost atât de interesaţi în această chestiune încât ar fi fost ţinuţi sistematic la curent cu rapoartele întocmite de misionarii groenlandezi şi, din secolul al XH-lea, ei aveau deja ştiinţă de existenţa unei rute maritime care ducea spre nişte teritorii aflate în răsărit. Maurice Privat merge şi mai departe, asigurând că „templierii organizaseră un imens imperiu în Mexic, la sfârşitul secolului al treisprezecelea. Rezultă că, fără nicio îndoială, Columb datora planurile şi hărţile de care se slujise tocmai templierilor, al căror măreţ moştenitor era”.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Un scriitor, pe nume Salvador de Madariaga, releva un fapt care poate pune pe gânduri pe oricine: scopul urmărit de Columb, celebru descperitor al Americii, dincolo de obţinerea unor bogăţii pe care le spera fabuloase, era unul la care nimeni nu s-a gândit până acum: aurul procurat urma să fie folosit nu în scopuri personale, cum am putea fi tentaţi să considerăm, ci pentru reconstruirea Templului regelui Solomon de la Ierusalim. Există indicii că Cristofor Columb i-ar fi asigurat pe rege şi pe regină că toate beneficiile care i-ar reveni din această acţiune vor fi consacrate eliberării Casei Sionului şi reconstrucţiei Templului.
La început, Columb îi invocă înfierbântat pe Abraham, Moise, Issac, pe Sarah şi pe Isaia. După izbândă, se compară cu David. Ameţit de nesperatul succes, arde de dorinţa de a-i imita pe profeţii din Biblie, geme şi se lamentează sfâşietor, îşi pune cenuşă în cap, se declară batjocorit şi călcat în picioare de cei puternici şi nu se lasă până nu scrie o Carte a profeţiilor, care din nenorocire nu ni s-a păstrat, dar a cărei existenţă e atestată de mai multe referiri aparţinând unor oameni mai presus de orice bănuială. Nu putem decât să ne limităm la presupuneri şi cea dintâi pe care o putem face este aceea că această carte trata chestiunea reînfiinţării regatului lui Israel, fie în Palestina, la locul lui, fie în Indiile Occidentale.
Prin interpretarea aceasta cabalistică, Maurice Privat speculează ipoteza că S apărut de trei ori semnifică 15 x 3 = 45 sau 4 + 5 = 9, număr divin abstract. În aritmozofie 45 exprimă noţiunea de moştenire, de legat – în special moral sau religios -lăsat urmaşilor. „Misiunea de templier i-a fost deci lăsată moştenire. Pe de altă parte, 15 împărţit la 3 face 5, valoare atribuită marelui hierofant dintre coloanele lui Hercule şi ale lui Solomon, aparţinând prin urmare celui iniţiat. De aici se impune concluzia că prin litera A Columb şi-a exprimat fără nici o reticenţă titlurile: „Eu sunt cel dintâi din ordinul meu”. El este, prin urmare, Marele Maestru al acestui ordin care, după ce la un moment dat aspirase să cucerească lumea spre a o aşeza din nou, după legi noi, a sfârşit prin a fi decapitat în 1307 de către Filip cel Frumos, fără însă a-şi fi pierdut puterile”.
