Încăperi misterioase au fost descoperite sub un mare templu aztec, dar încă sunt sigilate! Ce sacrificii sângeroase făceau aztecii în trecut! Pentru cine o făceau… zei sau extratereştri?


azteciÎn inima oraşului Mexico City de astăzi se află marele templu aztec cunoscut sub numele de „Templo Mayor”, care, odată, a servit drept centrul sacru al capitalei imperiului pre-columbian de Tenochtitlan. Odată cu recenta descoperire a unei platforme ceremoniale și a două încăperi sigilate aflate sub acest templu, arheologii cred că pot avea şansa de a se desluşi un mister care i-a uimit timp de secole întregi, prin găsirea în cele din urmă a mormintelor unora dintre cei mai mari regi azteci.

Prin continuarea explorării tunelului ascuns care a fost găsit în 2013, cercetătorii au descoperit acum un pasaj care duce la o structură circulară care seamănă cu un „Cuauhxicalco”, adică un spațiu ritualic în care, în conformitate cu legendele vechi, a fost folosit pentru a arde cadavrele conducătorilor azteci. Acesta era acompaniat de două intrări sigilate, care, conform speculaţiilor arheologilor, ar putea proteja camerele funerare ale acestor suverani.

Anunțând descoperirea, cercetătorul Leonardo Lopez Lujan a explicat că „din ceea ce spun sursele, Cuauhxicalco a fost o structură cu caracter funerar, astfel încât putem specula că în spatele acestor ziduri ar putea exista două camere mici, care ar putea conține rămășițele incinerate ale mai multor lideri”. Judecând după data templului, arheologii cred că orice morminte descoperite aici ar putea aparține unora dintre cei mai vechi conducători azteci, inclusiv celebrului Montezuma I, care a domnit de la 1440 la 1469.

Cu toate acestea, arheologii spun că nu vor începe excavarea acestor camere sigilate mai devreme de anul viitor (2016), ceea ce înseamnă că, pentru moment, conținutul lor trebuie să rămână doar subiectul unor speculații. Şi asta pentru că nu e prima dată când există speranțe în ceea ce privește posibila descoperire a rămășițelor regilor azteci, însă nu s-a găsit nimic concret până acum. Prin urmare, tradițiile funerare efectuate după moartea conducătorilor Imperiului Aztec rămân în mare parte necunoscute.

Înfloritor de la mijlocul secolului al 14-lea până în 1521, Imperiul Aztec s-a extins peste cea mai mare din nordul Mezoamericii, având capitala la Tenochtitlan. În centrul ei se afla o zonă sacră, înconjurată de un zid, unde au fost ridicate două piramide în trepte, care au servit ca altare pentru zeul Soarelui, Huitzilopochtli, dar și pentru zeul ploii, Tlaloc. Potrivit relatărilor istorice, aici au avut loc uriaşe sacrificii umane, mai mult de 20.000 de oameni fiind sacrificaţi în fiecare an, cu inimile scoase din piept, ca ofrande oferite zeilor.

Sursa: iflscience.com

P.S. Stau şi mă gândesc dacă acestea sacrificii umane făcute de azteci nu erau de fapt decât nişte sacrificii oferite vizitatorilor extratereştri.


Lasă un comentariu