Chiar şi rockerii pot primi telefoane de la cei morţi… şi nu e o glumă!

2.480 vizualizari

Ideea că spiritele pot şi uneori chiar fac apeluri telefonice pare să fie într-adevăr cel mai aiurit lucru pe care e probabil să-l auziţi vreodată. Cu toate acestea, doar dacă nu cumva un număr îngrozitor de mare de persoane ne spun minciuni, sau dacă ele însele nu sunt victimele unor farse extraordinare, această stranie posibilitate ar trebui să fie luată în serios.

În 1969, cântăreţul de muzică rock Karl Uphoff a primit un astfel de apel telefonic-fantomă de la bunica lui, care decedase cu două zile înainte. Uphoff avea 18 ani la vremea când a murit bunica lui şi în tot cursul copilăriei sale, întotdeauna existase între ei o legătură deosebită. Când, în timpul anilor adolescenţei băiatului, bunica lui surzise, ea luase obiceiul de a-l chema de pe la locuinţele prietenilor lui formând numerele acestora pe rând şi repetând cu glas tare aceleaşi fraze: „Karl este acolo? Spuneţi-i să vină acasă chiar acum.” Ca o ciudăţenie, obişnuia să repete mesajul de câteva ori fără să aştepte vreun răspuns – pe care oricum nu-l putea auzi -, după care trecea la următorul număr de pe lista ei. La început, incomodaţi de comportarea neaşteptată, părinţii prietenilor lui Karl îi făceau acestuia observaţii, însă când le-a fost explicată situaţia, au înclinat să ia toată treaba ca pe o glumă.

Deşi rămăseseră apropiaţi până la sfârşitul vieţii ei, Karl Uphoff nu şi-a imaginat niciodată că bunica lui ar încerca să ia legătura cu el după moartea ei. Pe tânăr nu-l interesa în mod deosebit spiritismul şi niciun membru din familia lui nu participase vreodată la o asemenea şedinţă. Cu toate acestea, pare clar că femeia decedată era hotărâtă să-i facă nepotului ei preferat cunoscută supravieţuirea ei după moarte şi că a ales ca mod de transmitere a mesajului o reţea telefonică, preferând-o unei clarvăzătoare.

Exact la două zile după moartea rudei lui, Karl s-a decis să facă o vizită neanunţată unui prieten numit Peter D’Alesio, care locuia împreună cu părinţii săi la Montclair, în New Jersey. Ziua era pe sfârşite şi băieţii stăteau de vorbă la subsol când, la etaj, a început să sune telefonul. Amândoi au auzit glasul doamnei D’Alesio devenind oarecum agasat. Peste câteva clipe l-a chemat pe Karl să vină sus. „La telefon este o femeie bătrână”, i-a strigat ea, „care zice că este bunica ta şi că are nevoie de tine. Repetă asta într-una. Poţi să vorbeşti cu ea? Se pare că pe mine nu mă înţelege”. Tremurând, pradă unor sentimente contradictorii de teamă şi emoţie, Karl Uphoff a urcat în grabă la etaj să preia receptorul, dar până să ajungă acolo, cel care chemase dispăruse.

În aceeaşi noapte, după ce se înapoiase acasă, Karl a primit o serie întreagă de apeluri telefonice. Într-unul din cazuri apelul s-a întrerupt în clipa în care a ridicat receptorul. Deşi nici părinţii lui, nici familia D’Alesio nu reuşeau să creadă că femeia moartă stabilise într-adevăr legătura printr-un mijloc atât de banal cum este un telefon convenţional, Uphoff însuşi a rămas convins în sinea lui că apelurile nu erau totuşi o farsă.