Ghicitul în palmă privind anul morţii cuiva poate fi adevărat! Două cazuri şocante care demonstrează acest lucru…


????????????????????????Se spune adesea că blestemele acţionează mai bine în cazul în care victima este conştientă de existenţa lor. Adesea şi victimele umane ale blestemelor, farmecelor şi invocărilor morţii îşi acceptă „soarta”. Chiar aşteptarea morţii o face să vină. Hrana şi băutura sunt refuzate, iar anxietatea acută poate influenţa sistemul nervos simpatic. Tensiunea victimei scade, în timp ce pulsul îi creşte; plămânii, paralizaţi de frică, nu mai pot produce destul oxigen. Colapsul şi catalepsia preced mortea. Se pare că în unele cazuri este suficient doar să se prezică moartea victimei.

Iată, să luăm doar un simplu exemplu. În 1965, trei doctori canadieni din Labrador au descris în „British Medical Journal” cum mama a cinci copii, cu puţin înainte de a împlini 43 de ani, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale minore. La început, totul părea în regulă. Ea şi-a revenit. O oră mai târziu, a intrat în colaps, prezentând simptomele unui şoc. Niciun tratament nu a avut efect, iar dimineaţa următoare a murit. S-a aflat că, atunci când avea cinci ani, o ghicitoare i-a prezis că va muri înainte de a împlini 43 de ani. Ani de zile le-a spus fiicelor ei că va muri înainte de această vârstă; înainte de a se interna, ea i-a spus unei surori că probabil nu va supravieţui anesteziei, şi în dimineaţa operaţiei i-a declarat unei asistente că era sigură că va muri. Şi aşa s-a şi întâmplat.

Un caz chiar şi mai bizar se referă la John Stuart din Anglia. Lui i-a prezis un ghicitor indian în palmă că va muri când va împlini 45 de ani, dar mai multă vreme camionagiul cam beţivan a ignorat avertismentul. Totuşi, cu un an înainte de a împlini 45 de ani, a început să se îngrijoreze şi s-a lăsat de băut. De ziua sa nici n-a ieşit din casă. După două zile s-a anunţat în ziarul local moartea lui John Stuart la a 45-a aniversare. Cumva, ghicitorul a avut şi nu a avut dreptate. Erau doi de John Stuart în localitate. Trăiau la doar câteva sute de metri depărtare… şi acel John Stuart căruia i se citise în palmă era în viaţă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock