Ferma Blaukrans, situat la 50 km nord-vest de Khorixas (Namibia, sudul Africii) se află în centrul atenţiei după ce fermierii de acolo au afirmat că sunt terorizaţi de trei săptămâni de un tokoloshe (vrăjitoare), ce apare sub forma unei şopârle imense, anunţă site-ul namibian Informante. Unii locuitori de la ferma respectivă susţin că au văzut şopârla imensă cu ochii lor proprii.
„Suntem într-adevăr speriaţi de creatura malefică care a adus teama la fermă”, a declarat Moise Muinjangue, unul din martori care a vizitat oraşul Khorixas împreună cu familia sa. „Creatura a venit pentru prima oară la un unchi de-al nostru, care ieşise afară pentru a vedea de unde provine sunetul ciudat ce a fost auzit ca provenind de pe acoperişul casei sale (…) În noaptea aceea, mătuşa noastră, Thanises, s-a dus să doarmă la o altă casă din fermă după ce a văzut şi ea şopârla-gigant”, a mai spus acelaşi martor.
Iubita martorului declară: „În aceeaşi noapte, în jurul orei 22.00, am auzit un sunet ca şi cum ceva se mişca pe acoperiş; eu eram încă trează, pentru că bebeluşul meu plângea, deşi iubitul meu dormea. Mi-am trezit prietenul, i-am spus despre zgomotul de pe acoperiş, aşa că amândoi am ieşit afară pentru a vedea ce e cu acel sunet”. În afara casei lor, folosindu-se de lanterna de la telefonul mobil, ei au fost şocaţi să descopere o şopârlă imensă pe acoperiş. Cei doi au fugit imediat.
Anul trecut, în septembrie 2011, tot în aceeaşi fermă un băieţel de 13 ani pretinde că a fost „sărutat” (!!) de o şopârlă imensă cu o înfăţişare îngrozitoare. Localnicii spun că ferma respectivă este bântuită de fantome care iau alte forme altele decât cele umane.