Orgoni Crystal

 

Combustia umană spontană poate fi declanşată de activitatea solară intensă? Sunt “degetele de foc” ale unei fiinţe galactice inimaginabile?

167

blankCombustia umană spontană este un proces în care o ființă umană arde, parțial sau complet, fără a se fi aflat în contact direct cu o sursă externă de aprindere. Chiar dacă există o mulțime de teorii asupra acestui fenomen, poziția majorității oamenilor de știință asupra combustiei spontane este sceptică; fenomenul este catalogat ca aparținând sferei paranormalului.

Aceste cazuri sunt extrem de rare; totuşi, în cursul anului 1938 ziaristul american Frank Russel a descoperit numai puţin de 39 de exemple de decese prin foc ale căror împrejurări păreau să amintească de tipul clasic al combustiei umane spontane. De exemplu, pe 7 martie 1938, în întreaga lume s-au înregistrat 3 cazuri de combustie umană spontană. Primul care a murit a fost Ten Bruik, un olandez în vârstă de 18 ani, care îşi conducea maşina în micul oraş Ubbergen. Cel de-al doilea, un englez de vârstă mijlocie numit George Turner, conducea un camion pe un drum de ocolire în afara Chesterului. Cea de-a treia victimă, un marinar numit John Greely, se afla la cârma navei maritime Ulrich, un vapor comercial ce se îndrepta spre Liverpool. Vasul Ulrich se afla la 1.000 de km depărtare de destinaţia sa când nefireştile flăcări au început să-i mistuie cârmaciul; cercetătorii au apreciat că poziţia vasului se situa într-un punct absolut echidistant faţă de celelalte victime. Cu alte cuvinte, Greely a început să ardă când nava lui a ajuns în vârful unui enorm triunghi echilateral, celelalte amplasamente reprezentând unghiurile de la bază.

În 1975, scriitorul Livingstone Gearhart a desenat şase hărţi ce arătau modul în care o perioadă de activitate solară intensă din cursul anului 1938 se corela cu câteva dintre exemplele de ardere spontană cuprinse în articolul scris de Frank Russel. Gearhart a mers mai departe, subliniind faptul că media globală a variaţiilor câmpului magnetic poate prezenta minime şi maxime spectaculoase în astfel de perioade de activitate solară intensă şi a făcut unele speculaţii cu privire la posibilitatea ca acestea să coincidă cu distribuţia geografică a cazurilor de combustie umană spontană. Deşi n-a reuşit să-şi dovedească ipoteza, e posibil ca această analiză a arderilor din 1938 să se apropie cel mai mult de o explicaţie raţională a unei grozăvii altminteri de neînţeles.

Totuşi, nici chiar Livingstone Gearhart n-a fost în stare să ofere o explicaţie raţională pentru modul în care nişte oameni despărţiţi unul de celălalt prin distanţe de câteva sute de km au suferit aceeaşi soartă în ziua de 7 martie 1938. După cum s-a exprimat ziaristul, care a descoperit cel dintâi misterul, era ca şi cum „o fiinţă galactică de dimensiuni inimaginabile ar fi sondat Pământul cu o furcă dotată cu trei dinţi… trei degete de foc care nu au ars decât carnea”.