O misterioasă creatură fără blană a fost împuşcată în America


Un animal neobişnuit (fără păr sau blană şi cu pielea zbârcită) a fost împuşcat în luna aceasta (decembrie 2010) în statul american Kentucky, anunţă site-ul wave3.com. Cel care l-a împuşcat se numeşte Mark Cothren şi a făcut-o întrucât s-a speriat de această creatură, din moment ce n-a recunoscut-o. El a declarat că animalul a venit din pădure chiar în dreptul curţii sale, după-amiaza la ora 15. „Când l-am văzut, mi-am spus: ‘Fiecare animal are câte o blană, mai ales în această perioadă a anului!’ M-am întrebat cum ar putea ca o asemenea creatură să supravieţuiască iarna neavând blană pe ea”, a mai spus dl Cothren.

El a mai descris creatura ca având urechi mari, mustăţi, o coadă lungă şi fiind de mărimea unei pisici de casă. Cei care au văzut până acum animalul împuşcat au încercat să ghicească ce-ar putea el reprezenta. Şi a auzit tot felul de versiuni: de la un raton, la un câine şi până la…legendarul Chupacabra. Cum, n-aţi auzit niciodată de Chupacabra? Ea este o creatură denumită şi „sugătoarea de capre”, întrucât se presupune că ar prinde caprele şi le-ar suge sângele. Se spune că această creatură ar trăi prin America de Sud, Mexic, dar şi în unele state americane (ca Texas sau Ocklahama). Citiţi mai multe despre Chupacabra în acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/iarasi-o-creatura-necunoscuta-animal-mitic-el-chupacabras-extraterestru-sau-un-mutant/

Dl Cothren a mai spus că a vorbit cu cei de la Departamentul American de Pescuit şi Resurse Naturale pentru a păstra animalul şi a-l oferi pentru a fi analizat. Poate atunci vom afla despre ce creatură e vorba!


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.